Totodata, la un venit similar, o familie poate lua un credit imobiliar maxim in moneda nationala cuprins intre 53.400 si 79.450 euro, echivalent lei.

In acelasi timp, dobanda anuala efectiva (DAE) calculata pentru un imprumut de 50.000 euro pe 25 ani este, in functie de banca, cuprinsa intre 4,75% si 8,5% la creditele in euro si intre 8,3% si 11,5% la finantarile in lei.

“Nu intotdeauna cel mai mic DAE duce la suma cea mai mare. Sumele maxime pe care le pot acorda bancile difera in functie de gradul de indatorare, politica de creditare si multi alti factori”, a precizat directorul general al Kiwi Finance, Anca Bidian.

In legatura cu intrebarea “arzatoare” din ultima perioada, in ce moneda este mai bine sa ne imprumutam la cumpararea unei case, in lei sau in euro, Bidian spune ca in prezent este mai ieftin un credit in euro si ca “niciodata nu face sens sa platesti mai mult cand poti da mai putin”.

“Din 2008 si pana acum, cine ar fi luat un credit in euro ar fi platit mai putin decat o persoana cu un imprumut in lei. Statul poate incuraja creditarea in lei prin subventionarea dobanzilor sau prin deductibilitate fiscala”, a mentionat Bidian.

Citeste si:

Directorul de operatiuni al Kiwi Finance, Traian Stancu, a declarat ca diferenta dintre cotatiile Robor si Euribor este de 3% in prezent, ceea ce inseamna o rata lunara cu 30% mai mare.

“O diferenta de un punct procentual la dobanda totala pentru un credit pe 30 de ani inseamna un plus de 10% la rata. La momentul in care diferenta dintre Euribor si Robor va ajunge la 2% probabil ca vom avea rate aproximativ egale”, a explicat Stancu.

Kiwi Finance, liderul pietei de brokeraj bancar din Romania, a inregistrat o crestere cu 18% a numarului de clienti in primele 10 luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2011.

Volumul creditelor intermediate a fost de 35 milioane euro, in scadere cu 29%, in timp ce cifra de afaceri a depasit 3,4 milioane lei, cu 26% mai putin comparativ cu primele 10 luni din 2011.