Moneda nationala s-a apreciat in sesiunea interbancara de joi, iar cotatiile au coborat sub 4,54 lei/euro, leul fiind sustinut de vanzari indirecte realizate de banca centrala, potrivit dealerilor, care schimba valuta pentru Ministerul Finantelor.
In jurul orei 16:30, operatiunile se realizau la 4,5365 - 4,5395 lei/euro, sub nivelul de la aceeasi ora de miercuri, cand schimburile se perfectau la 4,5432 - 4,5437 lei/euro, scrie Mediafax.

La deschidere, bancile cotau euro la 4,5450 - 4,5470 lei. In prima ora de tranzactionare cursul a urcat pana la 4,5480 - 4,5500 lei/euro, iar la acest nivel au aparut in piata de valuta, unii dealeri considerand ca banca centrala a intervenit indirect pentru sustinerea leului.

Vanzarile de valuta au continuat si in a doua parte a zilei, intr-o piata apatica, iar cotatiile au ramas sub 4,54 lei/euro.
Dealerii spun ca piata nu a reactionat vizibil la datele privind scaderea PIB cu 0,6% in in trimestrul al treilea, intrucat evolutia era anticipata si deja inclusa in calculele jucatorilor. La noua luni cresterea economica s-a limitat la 0,2%, indicand un risc de stagnare sau chiar recesiune pentru 2012.

Rata de referinta publicata joi de BNR a coborat cu 0,09 bani, la 4,5379 lei/euro.

Pentru moneda americana, referinta a coborat cu 0,51 bani, la 3,5559 lei/dolar. In acelasi timp, cursul oficial pentru francul elvetian a scazut la 3,7692 lei/franc.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile pentru sumele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) pe termen de o zi se situau la 5,24 - 5,74%, usor mai jos fata de cele de miercuri, cand se plasau la 5,28 - 5,78% pe an. In acelasi timp, dobanzile pentru plasamentele pe termen de o saptamana au coborat de la 5,31 - 5,81% la 5,29 - 5,79% pe an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri