Standardele de creditare au cunoscut o inasprire aditionala in trimestrul trei pe segmentul creditarii ipotecare. Bancile au apelat la cresterea restrictivitatii standardelor, pentru al patrulea trimestru consecutiv.

In cazul creditelor de consum, standardele de creditare au fost mentinute neschimbate, in linie cu asteptarile anterioare ale bancilor de incheiere a ciclului inaspririlor pentru acest segment, mai arata BNR.

„Principalii factori determinanti ai inaspririi standardelor aferente creditelor destinate achizitiei de locuinte si terenuri au fost asteptarile privind situatia economica generala si deciziile prudentiale ale BNR”, potrivit bancii centrale.

Conform raportarilor bancilor, cererea populatiei pe segmentul creditelor imobiliare s-a diminuat in T3/2012, confirmand caracterul temporar al cresterii inregistrate in T2/2012.

Pe termen scurt (T4/2012), institutiile de credit prognozeaza continuarea scaderii cererii pentru aceasta categorie de credite, dar cu o intensitate mai scazuta (procent net de 15 la suta).

Citeste si:

In opinia bancilor (in procent net de circa 35 la suta), pretul locuintelor a continuat sa scada si in T3/2012. Trendul descendent este asteptat sa se mentina si in T4/2012.

Majoritatea bancilor au mentinut relativ neschimbate standardele de creditare in cazul creditului de consum in T4/2012, in linie cu asteptarile anterioare de incheiere a ciclului de inaspriri aferente acestui segment. Pentru un numar redus de banci, deciziile prudentiale ale BNR au avut o contributie marginala la masurile de inasprire a standardelor de creditare aplicate de catre acestea.

In T3/2012, cererea pentru creditele de consum s-a mentinut constanta. Conform raportarilor bancilor, scaderea cererii pe segmentul creditului garantat cu ipoteci a fost contrabalansata de un avans in cazul cardurilor de credit.

Pentru perioada urmatoare (T4/2012), bancile anticipeaza o mentinere constanta a cererii de consum la nivel agregat, pe fondul asteptarilor de stabilizare a cererii pe segmentul cardurilor de credit. In ceea ce priveste solicitarile pentru credite noi garantate cu ipoteci, bancile prognozeaza o contractie in T4/2012.