In curand, pensiile vor fi platite pe card. Cel putin asa prognozeaza Posta Romana. Majoritatea salariilor se vireaza prin aceleasi instrumente. Tocmai de aceea, cardul de debit a devenit principalul mijloc de incasare a veniturilor, iar institutia care “ne administreaza portofelul” nu ne lasa niciodata indiferenti.

Cati bani dispar din cont atunci cand scoti bani de la bancomat? Dar cand iti platesti cumparaturile fara a apela la cash? Pot sa platesc telefonul de la bancomatul de la colt? Dar lumina? si mai pot incasa si dobanzile de la depozitele bancare pe care le am? Cat de aproape este bancomatul de traseul meu zilnic? Sunt doar cateva dintre intrebarile pe care orice client existent sau potential si le pune atunci cand angajatorul l-a anuntat ca salariul ii va fi virat pe card.

In urma cu cativa ani, banii de plastic erau priviti cu neincredere totala. Nimeni nu voia sa dea din mana banutul fosnitor pentru o cartela de plastic. si totusi cardurile s-au impus incet-incet, iar tendintele de generalizare a acestora sunt tot mai evidente. In plus, datorita componentei de descoperit de cont pe care bancile comerciale au adaugat-o cardului traditional, tot mai multe segmente de populatie se gandesc la posesia unui astfel de instrument. Cum rezolva bancile toate aceste dorinte ale clientilor si cum se lupta pentru castigarea unei cote de piata cat mai mari pe segmentul cardurilor? Strategiile adoptate au fost, in general, legate de pret si de costurile de administrare a conturilor. La inceputul lui 2005, revista Capital a realizat o oglinda a cardurilor de debit cu descoperire de cont. La vremea respectiva, costurile aferente cardului de debit erau destul de ridicate si percepute ca atare.

Acum, costurile sunt aproape uniformizate, iar cresterea din ultimul an a veniturilor populatiei a condus la o perceptie avantajoasa pentru emitenti: taxele de retragere de numerar au devenit foarte usor perceptibile in economia generala a veniturilor administrate cu ajutorul cardurilor. Diferentieri apar doar la capitolul descoperire de cont si sunt date de dobanzile practicate de banca emitenta. Totusi, trebuie mentionat ca descoperirile de cont sunt negociate de angajator. In conditiile in care compania are cateva sute de angajati, discounturile obtinute de la banca sunt substantiale. Fata de dobanda afisata, costurile negociate pot scadea cu 5%. Acelasi lucru este valabil pentru taxele de emitere a cardului, care pot sa dispara in cadrul negocierilor.

Citeste si:

Daca la capitolul costuri putem spune ca intreaga piata sta rezonabil, nu acelasi lucru se poate spune despre facilitatile suplimentare pe care le ofera un card de debit. In Vest, cardul de debit te scuteste de foarte multe drumuri: la banca, la sediul companiei de telefoane, la sediile pentru plata utilitatilor, la societatile de asigurari etc. In Romania, atasarea unor servicii suplimentare aferente cardului de debit este abia la inceput de drum. Doar cateva banci au introdus optiunea platii facturilor pe card si, chiar si in aceste cazuri izolate, doar unele facturi pot fi platite direct de la bancomat. Este evident ca batalia pentru cele mai bune carduri se va da in viitor pe atasarea de cat mai multe facilitati pentru posesorii de carduri.

Pana atunci insa, trebuie sa ne multumim cu ce avem: o medie a tuturor acestor criterii pentru a alege cel mai bun card de salariu. Analiza Capital a luat in calcul comisioanele percepute, care au o pondere de 35% in nota finala, limita de descoperit de cont maxima acceptata de banca (pondere de 25%), serviciile atasate (20% pondere), 5% este ponderea comisioanelor de emitere si intretinere a cardului si 15% pentru reteaua de ATM de care dispune banca.

In acest context, se pare ca cel mai bun card de debit este cardul BCR, cu taxe reduse, cu o multitudine de servicii atasate, cu posibilitatea accesarii celui mai mare nivel de imprumut si, bineinteles, cu cea mai mare retea de bancomate. Urmatoarele banci ca importanta pentru zona de retail si-au adjudecat locurile doi si trei. BRD Groupe Société Générale si Raiffeisen Bank sunt ambele pe locul doi, avantajate fiind de reteaua extinsa, comisioanele asemanatoare si facilitatile de descoperire de cont. Banc Post, initial cel mai mare emitent de carduri de salarii, se afla pe locul trei din cauza unui usor dezavantaj creat de dimensiunea retelei de bancomate.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23726&shift=1