Factoring-ul este o modalitate de finantare a afacerilor, in mod special a tranzactiilor de import-export, mai putin cunoscuta in Romania. Poate si din cauza unei slabe popularizari in mediul de afaceri, termenul este la fel de putin cunoscut cum era acum cativa ani cel de „leasing“. Daca intre timp ne-am familiarizat cu achizitionarea in leasing, tendinta pietei va conduce logic spre modernizare si in ceea ce priveste finantarea comertului. Aceasta implica si adoptarea factoring-ului ca mijloc de finantare, in dauna clasicelor credite.

Prezent in legislatia romaneasca inca din 2002, factoring-ul se prezinta ca „un contract incheiat intre o parte (denumita aderent), furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii si o societate bancara sau o institutie financiara specializata (denumita factor), prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creantelor si prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti”.

Explicatii concrete

Intr-un limbaj mai comun, operatiunea de factoring consta in vanzarea de catre banca sau o societate specializata a creantelor generate din facturile comerciale. In cadrul tranzactiei, banca (sau firma de factoring) ofera finantare imediata. Astfel, la prezentarea de catre client a facturilor pentru produsele sau serviciile achizitionate, se achita imediat un procent de 85% din valoarea acestora. Dupa recuperarea contravalorii facturilor, factorul va achita diferenta de 15%, din care isi retine contravaloarea comisionului si a dobanzii.

Concret, factoring-ul este mecanismul de finantare prin care se obtin rapid lichiditati prin vanzarea de facturi a caror scadenta are termen scurt (cuprins de obicei intre 180 si 360 de zile). Intrucat factorul este cel care isi asuma riscul de neplata al debitorului, trebuie sa aiba in vedere seriozitatea partenerilor externi. In acest sens, banca (sau firma de factoring) va solicita situatii financiare si rapoarte despre creditele importatorilor, pentru a le putea verifica situatia. Factorul va lua in considerare si calitatea datoriei preluate. Daca unele creante se vor dovedi riscante din punctul de vedere al incasarii, acestea nu vor fi preluate.

Factoring-ul se aplica in special in operatiunile de import-export, unde nevoia rapida de lichiditati si recuperarea in timp relativ scurt a fondurilor investite sunt in echilibru. De aici rezulta si succesul acestui mecanism de finantare.

Avantaje

Pe primul plan in aceasta privinta se situeaza posibilitatea de a obtine finantarea intr-un termen foarte scurt. Astfel, bancile sau firmele de factoring acorda finantarea in ziua prezentarii facturilor, desigur in urma semnarii acordului de factoring.

Printre avantaje se regaseste si o imbunatatire a „cash-flow”-ului, datorata perioadei de obtinere a lichiditatilor mult mai scurte decat in cazul unui credit. In plus, spre deosebire de credit, fondurile obtinute nu trebuie sa respecte o anumita destinatie, putand fi investite in functie de necesitatile imediate ale clientului.

Pentru comerciantii care apeleaza la factoring, facilitatile sunt completate de faptul ca numarul documentelor ce trebuie prezentate bancii sau firmei de factoring este mult mai redus decat in cazul solicitarii unui credit. In urma analizarii documentatiei, factorul poate refuza acordarea serviciilor numai in cazul existentei unor legaturi de actionariat intre aderent si debitor sau in cazul conditionarii platilor de vanzare, plata in avans ori la livrare.

Prin factoring, firmele angrenate in tranzactii comerciale mai beneficiaza si de faptul ca se pot concentra pe dezvoltarea afacerii prin extinderea productiei si a vanzarilor, in timp ce factorul se ocupa de urmarirea incasarii si evidenta facturilor derulate prin factoring.

Citeste si:

Cat costa?

Costul perceput pentru operatiunile de factoring se imparte in taxa pentru administrarea tranzactiei si o taxa separata pentru finantarea propriu-zisa a operatiunii. Astfel, exista un comision de factoring si unul de finantare.

Comisionul de factoring se aplica la valoarea nominala a facturilor achitate si reprezinta 0,5-1% pentru serviciile de factoring intern (in lei) si 1-2% pentru serviciile de factoring de export (in valuta). Comisionul pentru serviciile de factoring de export este stabilit de cotatia bancii sau societatii de factoring externe si depinde in mare masura si de volumele ce se vor derula prin factoring. De asemenea, conteaza numarul de debitori, precum si numarul de facturi tranzactionate.

Comisionul de finantare se aplica la valoarea finantata, respectiv la 80-90% din contravaloarea facturilor, pe perioada derularii contractului. Acesta este comparabil cu dobanda aplicata la creditele pe termen scurt (in lei sau valuta) si este negociabil in functie de fiecare tranzactie.

In lume

Prima piata importanta pe care factoring-ul si-a facut aparitia a fost cea a Statelor Unite, unde, pana in anii ’60, majoritatea firmelor de specialitate au fost familiale. Din 1980, bancile au sesizat oportunitatea promovarii unor asemenea servicii si au demarat o masiva achizitie a societatilor de factoring.

Cheia succesului nu o reprezinta insa marimea pietei, deci o raportare la SUA este inadecvata in context. De asemenea, nu conteaza prea mult nici cunoasterea conceptului de factoring. Ceea ce conteaza este organizarea corespunzatoare a companiilor specializate si constientizarea faptului ca factoring-ul are propria cultura in domeniu. De exemplu, schimburile de cunostinte intre membrii unor retele de factoring, precum „Factors Chain International“, au contribuit la cresterea profesionalismului. Ca urmare, companii nationale din domeniu au devenit capabile sa opereze pe plan international.

„Made in Romania“

Cu toate avantajele substantiale oferite de factoring, firmele romanesti nu au apelat intr-o mai mare masura la aceasta categorie de produse pana in 2001. Abia atunci tranzactiile au depasit 100 de milioane de euro. In acelasi timp, in Polonia volumul tranzactiilor masura 3.000 de milioane de euro. De asemenea, in Cehia, Ungaria si tarile baltice se inregistra un volum superior. Cauzele acestui decalaj tin atat de conditiile macroeconomice, cat si de oferta sistemului bancar. Lipsa ofertei bancare a constituit o frana in expansiunea factoring-ului, insa tendinta actuala este de crestere accentuata. Ritmul rapid de crestere a veniturilor obtinute de banci din operatiuni de factoring (de aproximativ zece ori in ultimii sase ani) indica intensificarea schimburilor comerciale si a nevoii de lichiditati a agentilor economici, confruntati cu o concurenta tot mai puternica.

In prezent, piata autohtona a serviciilor de factoring bancar este impartita intre BRD (27%), BCR (23%), Raiffeisen (19%), UniCredit (19%) si ABN Amro (12%).