Premierul Victor Ponta le-a spus, marti, ministrilor reuniti in sedinta de guvern, ca nu se "bate" pe ANAF cu vicepremierul Daniel Chitoiu, deoarece sub autoritatea sa directa se va desfasura doar coordonarea dintre institutiile de control ale Finantelor si alte structuri, precum SRI, SIE, DGIPI.
„Inteleg ca ma bat cu domnul vicepriministru pe ANAF. Nu ne batem, suntem impreuna. Ideea principala este ca prin schimbarile pe care vicepremierul, domnul Chitoiu, le va promova in Guvern, si anume un ANAF reorganizat in care Garda Financiara, Controlul Vamal, sa nu mai alerge dupa buticul din colt, dupa societatea care-si plateste toate taxele si tot pe aceea mergem s-o controlam, ci sa mearga la sursa reala a marii evaziuni. E un proiect pe care-l sustin in totalitate, am spus-o de o multime de ori, o spun in continuare", le-a spus premierul membrilor Cabinetului, potrivit Mediafax.

Totodata, Ponta a dorit sa clarifice rolul pe care primul-ministru il va avea in aceasta noua constructie al carei scop este combaterea evaziunii fiscale.

"Sub autoritatea mea directa se va desfasura coordonarea cu celelalte structuri care nu apartin Guvernului, dar de care avem foarte mare nevoie, SRI, SIE, in cadrul DGIPI de la MAI, pentru ca e o batalie pe care multi au vrut s-o dea si nimeni n-a castigat-o pana acum. Daca reusim acest lucru, o sa avem venituri suplimentare la buget si, in acelasi timp, o sa avem posibilitatea de a investi si de a cheltui mai mult in domeniile care au atat de mare nevoie de sprijin, nu doar sanatate, educatie si toate celelalte lucruri”, a precizat Ponta.

Luni, premierul a declarat de asemenea ca ANAF va ramane la Ministerul de Finante, precizand ca, in calitate de prim-ministru, va coordona activitatea de evaziune fiscala nu doar prin ANAF, ci si prin celelalte institutii, avand posibilitatea de a cere informatii de la DGIPI, SRI si SIE.

La sfarsitul anului trecut, in contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern, Ponta a declarat ca ANAF nu trece in subordinea sa si ca va ramane la Finante.

Surse din USL au declarat insa atunci agentiei Mediafax ca, in pofida acestei declaratii, Ponta ar fi intentionat sa treaca, prin ordonanta de urgenta, ANAF in subordinea sa, ceea ce l-ar fi lasat pe ministrul de Finante, liberalul Daniel Chitoiu, fara o parte din portofoliu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri