Din cele 167 de posturi, 35 sunt vacante, iar 132 posturi au fost preluate din luna februarie de catre Ministerul Fondurilor Europene.

"Posturile vacante ramase dupa aceasta reducere la nivelul aparatului propriu al ministerului vor fi redistribuite cu precadere catre o structura nou infiintata, Unitatea de verificare si autorizare", se arata in nota de fundamentare a unui proiect de hotarare pentru restructurarea ministerului.

Totodata, vor fi desfiintate sapte directii din organigrama ministerului si vor aparea noi structuri, precum Unitatea de verificare si autorizare, prin reorganizarea activitatii Directiei generale management al domeniilor reglementate specific.

Va fi infiintata, de asemenea, o functie de secretar de stat care va coordona Unitatea de verificare si autorizare si va sprijini Ministrul Finantelor Publice in indeplinirea politicilor guvernamentale in domeniul autorizarii antrepozitelor, jocurilor de noroc, caselor de marcat, caselor de schimb valutar, tichetelor de masa si tichetelor cadou.

Restructurarea MFP mai include crearea Unitatii de evaluare a investitiilor publice, care va avea ca atributie evaluarea eficientei alocarii resurselor financiare pentru investitii publice finantate integral sau partial din bugetul de stat.

Ministerul va avea si un corp de control, aflat in subordinea directa a ministrului, pentru a separa activitatea de control intern desfasurata pentru respectarea reglementarilor aplicabile din domeniile de activitate specifice aparatului propriu al ministerului de activitatea de inspectie economico-financiara.

Reorganizarea va presupune si crearea Directiei generale relatii financiare internationale, care va asigura suportul tehnic al atributiilor exercitate de ministru in calitate de reprezentant al statului roman in institutiile financiare internationale.

In schimb, va fi desfiintata Directia legislatie cod de procedura fiscala si cea de politici si legislatie in domeniile vamal si nefiscal si se va crea o singura structura, Directia generala de legislatie cod procedura fiscala, reglementari nefiscale si contabile, care va include si Directia de legislatie si reglementari contabile, pentru o coordonare unitara a legislatiei in domeniu.

Citeste si:

Directia generala legislatie Cod fiscal va fi reorganizata in Directia generala de legislatie Cod fiscal si reglementari vamale, iar cele trei directii din subordine vor fi desfiintate pentru o mai buna coordonare a activitatii de elaborare a modificarilor si completarilor legislatiei de Cod fiscal precum si de rescriere a intregii legislatii fiscale.

Directia de comunicare, relatii publice, mass-media si transparenta se va transforma in Serviciul de comunicare, relatii publice, mass-media si transparenta pentru finante si Serviciul de comunicare pentru buget, trezorerie si datorie publica.

Directia generala de analiza macroeconomica si politici financiare isi va schimba denumirea in Directia generala de politici si analiza macroeconomica. Directia de buget si contabilitate interna se va reorganiza in Directia de buget, contabilitate interna, investitii si achizitii publice, prin preluarea activitatii de investitii si achizitii publice de la Directia generala de investitii, achizitii publice si servicii interne.

De asemenea, proiectul prevede reorganizarea Directiei generale de investitii, achizitii publice si servicii interne in Directia de servicii interne, avand in vedere ultimele modificari ale legislatiei bugetare pentru o mai buna corelare a activitatii de angajare a cheltuielilor bugetului ministerului cu executia acestuia.

In plus, va fi desfiintat Serviciul asistarea conducerii.

Coordonarea Compartimentului Corpul consilierilor pentru afaceri europene este delegata unui secretar de stat prin includerea acestuia in cadrul Directiei generale pregatire Ecofin si asistenta comunitara.

In ceea ce priveste Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), directorii executivi ai directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti se numesc in functie de catre presedintele ANAF, cu avizul consultativ al ministrului Finantelor Publice.