Nicio banca din Romania nu si-a bugetat scaderi ale creditarii in acest an, in piata existand cerere, dar poate nu atat de mare cat sa indestuleze 40 de banci, au precizat reprezentantii Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite local.
Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), bancile au efectuat in luna ianuarie peste 130.000 de interogari ale bazei de date a Centralei Riscului de Credit pentru debitorii proprii si potentiali, in crestere cu 2% fata de decembrie, insa in scadere cu 5% fata de perioada similara a anului trecut.

“In prezent, exista solicitari mari pe credite de consum. Cu toate acestea bancile s-au cam segmentat, iar unele ofera conditii mai bune la imprumuturile de nevoi personale, iar altele la ipotecare”, a declarat Gabriel Cretu, directorul de vanzari de la Kiwi Finance, companie de brokeraj care colaboreaza cu 15 banci, iar in prezent negociaza cu alte trei institutii de credit.

Legat de subiectul cum este mai bine sa te imprumuti pentru un credit de locuinta – lei sau in euro – oficialii Kiwi Finance spun ca in prezent riscul valutar este acoperit, intrucat exista o diferenta foarte mare de plata la rata lunara si la suma finala ce urmeaza a fi rambursata intre un imprumut in lei si unul in moneda unica.

„Discutia lei versus euro are mai multe aspecte de analizat decat simpla fraza a riscului valutar pe care si-l asuma un client. O familie care vrea sa acceseze un credit in lei nu doar ca va lua o suma mai mica, dar va trebui sa se confrunte si cu conditii mai restrictive de creditare”, a precizat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Aceasta spune ca pentru accesa un credit de 50.000 de euro, o familie are nevoie de un venit de 3.000 lei, in timp ce pentru acelasi imprumut echivalent in lei, respectiv 218.500 lei, familia are nevoie de un castig de 3.500 lei.

Volumul creditelor a scazut, dar a crescut numarul de clienti


Kiwi Finance a intermediat anul trecut credite de 42,8 milioane euro, in scadere cu 28,6% fata de 2011, in conditiile in care numarul clientilor a avansat cu 33%, pe fondul accesarii de finantari mai mici din cauza regulamentului BNR.

Anca Bidian a mentionat ca in 2013 brokerul de credit intentioneaza sa-si creasca cota de piata pentru imprumuturile noi acordate in sistemul bancar, de la 2,6% la 3%. Totodata, Kiwi Finance vrea sa acorde in acest an credite de 60 milioane euro, nivel similar cu cel inregistrat in 2011.

Brokerul de credite a trecut din nou pe pierdere anul trecut, din cauza unor investitii in deschiderea a doua noi sucursale si a achizitiei unei platforme IT.

Kiwi Finance a inregistrat in 2011 un profit brut de peste 300.000 euro, revenind pe castig dupa trei ani consecutivi de pierdere. Compania are ca tinta sa treaca pe profit „obligatoriu”.

"Industria brokerajului de credite din Romania este mult redusa fata de alte state din regiune, unde penetrarea ajunge la 40-50% din totalul creditelor noi acordate”, a aratat Gabriel Cretu.

Oficialii Kiwi Finance nu exclud intrarea unui jucator strain pe piata de brokeraj de credite locala, Romania fiind atractiva datorita penetrarii scazute a industriei.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri