"Lucrurile incep sa se aseze in acest domeniu. Daca acum cativa ani se punea accent pe extinderea cantitativa a retelelor, acum observ, in urma intalnirilor din teritoriu, ca are loc o crestere calitativa. Angajatii brokerilor sunt mai bine pregatiti si rezultatele nu intarziat sa apara. In acest context, anticipez ca la inceputul anului 2014 brokerii vor depasi pragul de 50% in privinta gradului de intermediere a primelor subscrise, de la 43% la finele anului 2012", a spus Andriescu (foto), prezent la un eveniment de specialitate.

In 2012, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), brokerii au intermediat prime de asigurare in suma de 3,58 miliarde de lei, in urcare cu 15,1% fata de anul precedent, scrie Mediafax.

Veniturile obtinute din activitatea de brokeraj au crescut cu 17%, la 707,8 milioane de lei.

Raportat la primele subscrise de asiguratori, cota brokerilor a crescut cu 3,5 puncte procentuale, la 43,3%.

Anul trecut, piata asigurarilor generale si de viata a avansat cu 5,7%, la 8,27 miliarde de lei.

Potrivit lui Andriescu, contextul macroeconomic, modificarea arhitecturii institutiei de supraveghere si cresterea concurentei vor fi principalele provocari cu care jucatorii din piata de profil, atat asiguratori, cat si brokeri, se vor confrunta in acest an.

"Pentru operatorii din piata provocarea nu consta atat in infiintarea noii autoritati de supraveghere, cat mai degraba in necunoscutele care tin de structura sa operationala si de modul in care piata va continua sa comunice cu supraveghetorul. Ne dorim de la noua Autoritate de Supraveghere Financiara (ASF) sa evite, pe cat posibil, eventualele sincope si disfunctionalitati care pot aparea in relationarea cu operatorii pietei de asigurari", a spus seful UNSICAR.

El a adaugat ca temerile operatorilor din piata cu privire la infiintarea ASF sunt accentuate si de lipsa de informare cu privire la modul in care va functiona noul organism de supraveghere.

In privinta climatului concurential, Andriescu a spus ca la acest capitol mai sunt numeroase lucruri de pus la punct.

Citeste si:

"Rolul nostru, ca brokeri, este cel de a oferi cele mai bune servicii clientului. Insa, aparent, «serviciul» principal pe care il apreciaza cel mai mult clientul roman la un produs de asigurare este pretul oferit. Cred ca strategiile de dezvoltare, atat ale brokerilor cat si ale asiguratorilor, trebuie sa transfere aceasta apreciere spre calitatea serviciilor. Strategiile axate pe pret si-au demonstrat, pana acum, capacitatea de a genera efecte negative la nivelul imaginii intregii industrii de asigurari", a aratat reprezentantul UNSICAR.

Prezent la eveniment, Doru Claudian Frunzulica, membru in Consiliul CSA, a spus ca 30 de brokeri, din aproape 500, au intermediat prime de asigurare de 2,1 miliarde de lei, reprezentand 58,6% din totalul primelor intermediate in 2012.

"Asa cum rezulta din raportarile transmise de brokeri, la sfarsitul anului 2012 primele intermediate pentru asigurari generale reprezentau 53,91% din primele subscrise de asiguratori in acest sector, in crestere cu 4,03 puncte procentuale fata de perioada similara a anului 2011, iar primele intermediate pentru asigurarile de viata reprezentau 5,39% din volumul subscrierilor in acest sector, in urcare cu 0,74 puncte procentuale fata de anul precedent", a spus Frunzulica.

El a adaugat ca evolutiile acestor indicatori sunt imbucuratoare, mai ales in contextul economic actual, insa mai sunt multe lucruri de facut.

"In prezent, in Romania exista aproape 600 de brokeri autorizati sa functioneze, iar gradul de intermediere a ajuns la 43,3%. In statele dezvoltate, gradul de intermediere prin brokeri este mult mai ridicat, iar in unele dintre acestea brokerii reprezinta chiar principalul canal de vanzare a produselor si serviciilor de asigurare", a spus reprezentantul CSA.

El a aratat ca pentru a creste gradul de intermediere este obligatorie continuarea eforturilor de pregatire profesionala a brokerilor de asigurare si a intermediarilor, in general, dar si a eforturilor de educare a publicului.

"In primul rand, in atentia CSA este pregatirea profesionala a brokerilor de asigurare, mai ales ca ritmul de crestere a primelor subscrise este mare.

Cresterea gradului de perfectionare profesionala a personalului din asigurari va contribui semnificativ la consolidarea pietei, cu atat mai mult daca, in paralel, toti cei care opereaza pe aceasta piata isi vor uni eforturile si in directia educarii publicului", a mai spus Frunzulica.