"Mai degraba, nu numai teoretc, dar si practic putem sa avem semne de intrebare legate de eficacitatea masurilor. Intr-o tara care a fost si paradis fiscal masurile de restrictionare nu functioneaza foarte bine. Iesiri din Cipru au existat si exista in continuare din cauza eficacitatii limitate a controlului. N-au venit in Romania pana acum, si una dintre cauzele pentru care nu au venit este pentru ca si in cazul unei dobanzi ridicate conteaza si masurile macroprudentiale si la noi exista", a spus Isarescu, intrebat daca dobanzile din Romania, tara cu cea mai inalta rata cheie din Uniunea Europeana, nu vor face atractive plasamentele pentru cei care se retrag din Cipru.

El a continuat argumentatia, aratand ca "Directia de Supraveghere sta cu ochii pe ele" si ca Romania are o lege destul de aspra asupra spalarii banilor, scrie Mediafax.

"Daca ne uitam pe comunicatul dat de Troica (FMI, CE, BCE - n.r.), aceasta lege ( privind spalarea nbanilor - n.r.) nu a functionat chiar bine in cazul Ciprului", a adaugat Isarescu.

Cu toatea acestea, seful bancii centrale nu exclude ca ulterior eliminarii restrictiilor de capital din Cipru, pe care le anticipeaza in vigoare de la cateva saptamani la cateva luni, sa existe si transferuri catre Romania.

"Pe de alta parte, uitandu-ne la sumele din sistemul bancar cipriot, poate fi apetisant pentru unii si sa vedem intrari de capital din Cipru", a spus Isarescu.

Citeste si:

Guvernul din Cipru a limitat incepand de joi suma de bani cash cu care se poate iesi din tara la 1.000 euro de persoana, iar retrgerile din consturi au fost limitate la 300 de euro pe zi, potrivit variantei finale a restrictiilor impuse asupra circulatiei capitalului.

Cecurile nu pot fi incasate decat daca au fost emise de o banca din afara tarii.

Bancile nu au voie sa efectueze plati non-cash sau transferuri de bani, cu urmatoarele exceptii: transferuri comerciale; plati salariale (dupa prezentarea documentelor necesare); achitarea taxelor de scolarizare pentru studentii ciprioti din strainatate si acoperirea cheltuielilor curente ale acestora, insotite de documente doveditoare; plati cu cardul de debit sau de credit, in cuantum de maximum 5.000 euro pe luna.

In cazul platilor comerciale, spre exemplu cele efectuate de firme pentru importuri, tranzactiile mai mici de 5.000 de euro nu sunt restrictionate, cele intre 5.001 si 200.000 de euro trebuie avizate de banca centrala in termen de 24 de ore, iar cele mai mari de 200.000 euro vor fi evaluate de la caz la caz.

Depozitele la termen nu pot fi accesate cu exceptia situatiei in care titularul doreste sa plateasca un credit la aceeasi banca.
Restrictiile afecteaza toate conturile din Cipru, toate tipurile de plata si transfer de bani in orice moneda.