In prima etapa, derulata in perioada 9 aprilie - 8 mai, obligatiunile au fost oferite spre subscriere actionarilor, iar acestia au cumparat titluri de 10,4 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Banca Transilvania catre Bursa de Valori Bucuresti (BVB), transmite Mediafax.

Titlurile ramase la finalul acestei etape, in valoare de 19,53 milioane euro, vor fi scoase la vanzare intr-o noua etapa, in intervalul 9 - 21 mai.

Pentru International Finance Corporation, divizie a Grupului Bancii Mondiale si actionar al Bancii Transilvania, sunt alocate obligatiuni de aproape 19 milioane lei, iar pentru investitori calificati sunt disponibile titluri de aproape 590.000 de euro.

IFC a intrat in actionariatul Bancii Transilvania in anul 2009, cand a printr-o conversie a unor obligatiuni a ajuns sa detina 3,54% din actiuni.

Citeste si:

Obligatiunile Bancii Transilvania vor avea o dobanda variabila, de 6,25 puncte procentuale peste rata EURIBOR la sase luni, situata in prezent la 0,303%.

Anterior acestei oferte de obligatiuni convertibile in actiuni, cea mai recenta astfel de emisiune a Bancii Transilvania a fost in 2005, cand institutia de credit a emis obligatiuni cu o maturitate de cinci ani prin care a atras 24,1 milioane dolari.

Cei mai mari actionari ai bancii sunt Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu 14,61%, din titluri si Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre actionarii semnificativi se regaseste SIF Moldova (5%), presedintele Consiliului de Administratie al bancii, Horia Ciorcila, si International Finance Corporation, divizie a Grupului Bancii Mondiale.

Banca are un capital social de 1,903 miliarde lei, divizat in 1,093 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de 1 leu.
Actiunile Bancii Transilvania au scazut cu 0,39% in prima ora a sedintei bursiere de joi, la 1,285 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a bancii este de 2,445 miliarde lei (564,7 milioane euro).