Depozitul a fost constituit chiar de Fondul de Garantare al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (FNGCIMM), institutie unde actionar majoritar este statul roman, reprezentat de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, potrivit mai multor surse din piata bancara.

Pe langa garantiile acordate pentru creditele atrase de intreprinderile mici si mijlocii, FNGCIMM este institutia prin care Guvernul acorda garantii la creditele ipotecare, prin programul Prima Casa, scrie Mediafax.

Potrivit acelorasi surse, un depozit mai mare ar fi fost constituit de catre un dezvoltator imobiliar, insa drept colateral la un credit atras de la Bank of Cyprus, iar acea suma nu a facut obiectul acordului cu Marfin Bank Romania.

Fiind vorba de o suma atat de mare, plasamentul a fost o decizie a Consiliului de Administratie al Fondului, din care fac parte reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Ministerul Economiei si Agentia pentru IMM-uri.

Potrivit Bancii Comerciale Romane, una dintre institutiile cele mai active din programul Prima Casa, valoarea medie a unui credit pentru locuinte se situeaza la nivel national la circa 38.000 de euro (165.000 de lei).

Citeste si:

In aceste conditii, suma depusa la Bank of Cyprus de catre FNGCIMM echivaleaza cu garantiile cumulate aferente unui numar de aproape 1.300 de credite, intrucat Fondul acopera incepand de anul trecut doar jumatate din valoarea contractata.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a anuntat in 1 aprilie, la declansarea crizei sucursalei Bank of Cyprus, ca BNR negociaza gasirea unei solutii de transfer a depozitelor sub jurisdictie romaneasca, declaratie nuantata ulterior de oficialii bancii centrale.

"Au intervenit bunele relatii si capacitatea de negociere si s-a ajuns la aceasta decizie de suspendare a activitatii in vederea identificarii unui cumparator, care in opinia BNR este o masura de protectie a depunatorilor, in sensul ca banca cumparatoare va prelua si activele si pasivele, si depozitele vor trece sub incidenta legii romanesti", spunea atunci Vasilescu.

Dupa mai bine de trei saptamani de negocieri, Marfin Bank Romania a preluat de la sucursala din Romania a Bank of Cyprus depozite in valoare totala de 77 de milioane euro si active brute de 82 de milioane euro. La aceste sume rezulta ca circa o treime din valoarea depozitelor Bank of Cyprus preluate o reprezinta plasamentul FNGCIMM.

La finalul afacerii, Vasilescu a reiterat ca banca centrala a negociat si s-a implicat direct in rezolvarea situatiei.