In jurul orei 16:45, bancile schimbau euro pentru 4,5200 - 4,5240 lei, cu 9 bani peste cotatiile de la inchiderea sedintei precedente, de 4,4300 - 4,4330 lei/euro, conform Mediafax.

La deschidere euro a fost tranzactionat la 4,4580 - 4,4600 lei, iar cotatiile au urcat pentru scurt timp peste 4,49 lei/euro, moment in care unii dealeri cred ca banca centrala a intervenit indirect in favoarea leului.

La jumatatea sesiunii, schimburile se perfectau sub 4,48 lei/euro, insa spre finalul zilei cursul a inceput din nou sa urce, atingand un maxim de 4,5240 lei/euro.

Dealerii spun ca banca centrala si-a facut simtita prezenta in piata prin vanzari indirecte de valuta, inainte de publicarea cursului de referinta si atunci cand rata de schimb a depasit 4,49 lei/euro.

Ordinele de cumparare de valuta au venit in principal tot din partea jucatorilor straini, care au vandut obligatiuni in lei emise de Ministerul Finantelor, potrivit dealerilor, insa a fost si cerere comerciala din partea unor companii, de teama ca rata va continua sa urce.

"Valutele din regiune au trecut si ele pe depreciere, in a doua parte a zilei. Daca la inceputul sedintei acestea au consemnat aprecieri usoare, pe volume reduse, in a doua parte a zilei volumele au crescut considerabil si pe aceste piete. Se observa iesiri de pe majoritatea pietelor emergente, sentimentul negativ fiind generat de speculatiile legate de restrangerea programul de achizitii lunare de obligatiuni derulat de Fed", a spus un dealer.

Citeste si:

Analistii ING Bank au aratat, intr-un raport transmis joi dimineata, ca datele legate de piata fortei de munca din SUA, care vor fi publicate vineri, ar putea sa ofere posibilitatea unei reveniri usoare.

Moneda nationala a continuata sa se deprecieze, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta de 4,4763 lei/euro, un nou maxim incepand cu 19 decembrie.

Rata de schimb este cu 4,72 bani peste cea de miercuri, de 4,4291 lei/euro. Un curs superior celui de joi, de 4,4778 lei/euro, a fost publicat de banca centrala la 19 decembrie.

In raport cu dolarul american, cursul de referinta a urcat la 3,4113 lei/dolar, cel mai inalt nivel incepand din 4 aprilie.
In acelasi timp, cursul de referinta pentru francul elvetian a crescut la 3,6241 lei/franc, atingand maximul incepand cu 8 aprilie.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Dobanzile afisate joi de bancile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 3,35 - 3,85% pe an, dupa ce miercuri au fost la 2,95% - 3,45% pe an. Randamentele la o saptamana se plasau la 3,48 - 3,98%.