Valoarea tranzactionata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in sedinta din 1 iunie 2006 a fost de 11,12 milioane lei (3,15 milioane EUR, 4,05 milioane USD). Indicii bursieri BET-C si BET au continuat sa scada fata de valorile precedente, BET-C cu -1,08%, si BET cu -1,1%, in timp ce indicele BET-FI al societatilor de investitii financiare s-a depreciat cu -0,76%. Lichiditatea a fost scazuta, tranzactionandu-se aproximativ 15,35 milioane actiuni, apartinand unui numar de 47 emitenti, dintre care 10 au inregistrat cresteri ale valorilor de referinta, fata de 23 care au scazut.

A fost o sedinta de tranzactionare saraca in evenimente notabile, in care doar 4 emitenti au inregistrat valori ale tranzactiilor peste 1 milion lei. Nici valorile de referinta nu au semnalat la inchidere variatii importante, cea mai mare crestere inregistrandu-se pe Vrancart Adjud (VNC) +3,15%, iar cea mai mare scadere pe UAMT Oradea (UAM) -5,19%.

Putem afirma totusi ca aceasta perioada de corectii si rearanjari ale preturilor este intr-un fel normala, dupa trecerea Adunarilor Generale anuale de bilant ale actionarilor si a datelor ex-dividend pentru emitentii care au acordat dividende sau actiuni gratuite. Este o perioada in care cumparatorii stau in expectativa, asteptand rezultatele financiare trimestriale sau chiar semestriale ale emitentilor, si odata cu acestea, motivatia pentru a reincepe achizitionarea de actiuni.

SIF Oltenia (SIF5) a inregistrat cea mai mare valoare totala a tranzactiilor in segmentul de piata principal (Regular), de 2,25 milioane lei, dar si cea mai mare scadere dintre cele 5 SIF-uri, valoarea de referinta depreciindu-se cu 0,0400 lei (variatie -1,7%), pe fondul tranzactionarii unui numar de 970.500 actiuni. SIF Moldova (SIF2) si SIF Transilvania (SIF3) au stagnat, in timp ce SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Muntenia (SIF4) au scazut cu 0,0100-0,0200 lei, insa cu volume mici, sub 500.000 actiuni.

Si alti emitenti au suferit din lipsa de tranzactii, ori s-au caracterizat prin lichiditate scazuta, ca de exemplu Banca Transilvania Cluj-Napoca (TLV) cu 1,35 milioane actiuni tranzactionate, BRD-Groupe Societe Generale (BRD) cu 26.500 actiuni, Petrom Bucuresti (SNP) cu 2,89 milioane actiuni sau Antibiotice Iasi (ATB) cu 27.500 actiuni.
Pe Piata RASDAQ, valoarea totala tranzactionata a fost de 857,4 mii lei.

Cele mai mai valori ale tranzactiilor s-au inregistrat pe VES Sighisoara (VESY) cu 274,6 mii lei (variatia valorii de referinta +10,28%), Albalact Alba Iulia (ALBZ) cu 130,9 mii lei, Dafora Medias (DAFR) cu 109,1 mii lei si Condmag Brasov (COMI) cu 91,2 mii lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri