Toti proprietarii de masini care fie nu si-au asigurat masina, fie au incheiat polita RCA, dar asiguratorul a completat-o sau a transmis-o mai departe gresit, vor primi in perioada urmatoare o scrisoare de la politie. Pe un milion dintre ei, hartia ii va informa ca pana la finele acestei luni trebuie sa incheie asigurarea obligatorie auto, daca nu vor sa le fie suspendat autovehiculul din circulatie.

Din totalul destinatarilor, 366.788 vor avea motive indreptatite de enervare. Desi au incheiat polita RCA, vor afla ca trebuie sa se intoarca la societatea de asigurari pentru a clarifica situatia. Fie din cauza ca agentul de asigurare a completat contractul gresit, fie ca societatea l-a transmis eronat la baza de date CEDAM (unde situatia masinilor inmatriculate se compara cu cea a politelor RCA), masina apare ca neasigurata.

Scrisorile politiei ar fi trebuit sa plece inca din februarie catre soferii neasigurati sau care nu au politele in regula. Atunci, corespondenta ar fi fost de doua ori mai stufoasa, procentajul erorilor apropiindu-se de 30% din totalul transmiterilor catre baza de date.

Citeste si:

Intre timp, asiguratorii si-au mai trimis agentii la clienti pentru a corecta greselile din contracte, iar procentajul politelor neidentificate a ajuns la 13,23%. In plus, unii asigurati, care au verificat existenta politei pe internet (la adresa http://cedam. csa-isc.ro), au trecut peste supararea de a vedea ca nu apar inregistrati si s-au deplasat de buna-voie sa isi lamureasca situatia.

O veste cel putin la fel de proasta ca cea adusa de scrisorile Politiei vine pentru soferii care doresc sa isi schimbe, de la jumatatea anului, societatea de asigurari. Daca nu au stiut ca trebuie sa anunte, cu 30 de zile inainte, intentia de reziliere a contractului care expira pe 30 iunie, acum este deja prea tarziu.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=24068&shift=1