Capitalul participativ a fost emis in 2009 pentru a permite Erste Group sa ramana un partener solid pentru clienti chiar si in contextul crizei economice. Intre timp, Erste Group si-a consolidat substantial baza de capital si indeplineste deja toate cerintele de reglementare privind capitalul, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Erste, citat de Mediafax.

"Avem o deosebita consideratie pentru guvernul federal din Austria, care in urma cu cinci ani a reacționat rapid si, de asemenea, am vrea sa multumim contribuabililor si investitorilor privati austrieci care si-au mentinut increderea in noi. Dividendul de 8% a reprezentat o afacere foarte buna pentru toti investitorii si contribuabilii", a declarat in comunicat directorul general al Erste Group, Andreas Treichl.

In perioada 2009 - 2012, statul austriac a primit dividende anuale in suma de 98 milioane de euro de la Erste Group, iar investitorii privati au incasat 43 milioane de euro. In total, inclusiv dividendele pentru 2013, proportionale cu perioada de detinere, care vor fi distribuite in iunie 2014 dupa aprobarea de catre adunarea generala a actionarilor, dividendele incasate de statul austriac vor ajunge la 448 milioane de euro, iar cele de investitorii privati al 198 milioane de euro, potrivit bancii.

Erste Group a decis la 1 iulie sa rascumpere capitalul participativ, iar pentru asigurarea intregii sumei necesare a derulat in luna iulie o majorare de capital de 660 milioane de euro.

Citeste si:

Erste Group este actionarul majoritar al grupului BCR. Actiunile bancii austriece sunt listate la bursele de la Viena, Bucuresti si Praga.

Profitul Erste Group Bank a scazut cu 33% in primul semestru, la 301,2 milioane euro, in principal ca urmare a unor efecte extraordinare, iar grupul austriac anticipeaza pentru acest an imbunatatirea situatiei riscului in Romania si reitereaza ca BCR va reveni pe profit in 2013.

In pofida unei scaderi a costurilor operationale, profitul operational al Erste a scazut cu 6,1% in perioada analizata, de la 1,75 miliarde euro la 1,64 miliarde euro, pe fondul unui venit operational mai redus.

In prima parte a sedintei bursiere de la Bucuresti, actiunile Erste au urcat cu 4%, la 111,8 lei (25,2 euro). Raportat la aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a bancii este de 48,051 miliarde lei (10,822 miliarde euro).