"Suntem multumiti cu ceea ce am realizat in aceasta prima jumatate de an, mai ales in privinta evolutiei profitabilitatii. Am reusit sa mentinem sub control rata daunei pe segmentul asigurarilor generale, la un nivel mult imbunatatit fata de anul trecut, fara sa generam efecte adverse, negative, la nivelul veniturilor realizate", a declarat directorul general al Allianz-Tiriac Asigurari, Remi Vrignaud.

In perioada analizata, valoarea primelor subscrise din activitatea de asigurari generale a fost de 409,4 milioane de lei, cu 2,3 milioane de lei mai mult fata de subscrierile de 407,1 milioane de lei realizate in acelasi interval din 2012, noteaza Mediafax.

Profitul operational generat de activitatile de asigurari generale s-a imbunatatit cu peste 30%, pana la 5,8 milioane de lei.

"Evolutia pozitiva a profitabilitatii pe acest segment a fost sustinuta, in principal, de mentinerea ratei daunei pentru portofoliul auto la un nivel de 75-76%", se precizeaza in comunicat.

Vanzarile de polite auto (CASCO si RCA) au evidentiat o crestere a subscrierilor pana la 290,6 milioane de lei, cu 2% mai mult fata de iunie 2012.
La nivelul portofoliului de asigurari de bunuri, cladiri si proprietati, veniturile semestriale s-au situat la 86,8 milioane de lei, cu circa 4 milioane de lei mai redus decat cel consemnat in perioada ianuarie-iunie 2012, pe fondul reducerii subscrierilor pe segmentul asigurarilor de locuinte.

"Intrarea in vigoare a noilor reglementari ce impun tuturor proprietarilor incheierea unei polite obligatorii PAD va genera o reducere a primei medii subscrisa de Allianz-Tiriac cu aproximativ 20%. Speram insa sa reusim sa compensam acest efect advers asupra veniturilor prin cresterea numarului de clienti care vor alege Allianz-Tiriac pentru protectia locuintei", a spus Vrignaud.

In primul semestru al acestui an, vanzarile de polite de asigurari de viata au urcat pana la 55,2 milioane de lei, fata de 53,1 milioane de lei in aceeasi perioada din 2012.

Citeste si:

Structura portofoliului de asigurari de viata ramane echilibrata, politele traditionale generand prime subscrise de 27 milioane de lei, in timp ce vanzarile de polite de asigurari de viata cu componenta investitionala s-au situat la valoarea de 28,2 milioane de lei.

Profitul operational aferent activitatilor de asigurari de viata derulate in primul semestru s-a situat la 3 milioane de lei, evidentiind o crestere de aproape 10% fata de nivelul de 2,8 milioane lei inregistrat in perioada ianuarie-iunie 2012.

"In legatura cu perspectivele pe termen scurt si mediu, vedem doua provocari principale le nivelul pietei asigurarilor: pe de o parte, efectele modificarii legislatiei privind asigurarea locuintelor va forta companiile sa caute solutii pentru compensarea pierderii de venituri din vanzarea de polite facultative de locuinte. Este foarte important ca politicile de atragere de noi clienti sa nu ignore aspectele tehnice de subscriere, mai ales in contextul in care ne referim la acoperirea riscurilor catastrofice", a spus Vrignaud.

In al doilea rand, a adaugat seful Allianz-Tiriac, se constata ca piata auto, principalul "furnizor" de afaceri de asigurari, nu da niciun semn de revenire.

"In conditiile in care vanzarile de masini noi raman la cote minime, parcul auto a imbatranit simtitor in ultimii ani. Inca din 2012, mai mult de jumatate dintre autovehiculele inregistrate in Romania aveau o vechime de peste 10 ani, acestea neputand fi asigurate Casco. In ciuda acestor provocari care se refera la segmente ce genereaza circa doua treimi din subscrierile anuale ale asiguratorilor, in ceea ce priveste perspectivele Allianz-Tiriac, noi ne mentinem proiectiile privind inregistrarea, la sfarsitul anului, a unui profit superior, in conditiile inregistrarii unui volum de subscrieri stabil", a mai spus Vrignaud.

Allianz-Tiriac este al treilea asigurator local dupa nivelul primelor subscrise in 2012, dupa Astra si Omniasig.

Cu un capital social de 99,4 milioane de de lei, asiguratorul roman este controlat de grupul german Allianz - 52,16% si Vesanio Trading Limited (Cipru) - 44,48%, companie detinuta de omul de afaceri Ion Tiriac.