Efectele crizei au inceput sa fie resimtite in economia romaneasca din al treilea trimestru al lui 2008. Fara a putea fi anticipata la nivel real, criza economica s-a manifestat in tot sectorul financiar, cu impact asupra pietei de capital, a lichiditatii bancare, a creditarii persoanelor juridice si fizice, precum si in industria auto si cea de asigurari. Acest articol face parte din seria de analize wall-street.ro "5 ani de criza".

In acest climat economic ostil, piata asigurarilor a resimtit scaderea puterii de cumparare a consumatorilor de produse financiare, ca urmare a reducerii veniturilor acestora, dar si a cresterii ratei somajului. Industria asigurarilor, conectata direct la evolutia principalelor ramuri economice, este dependenta de consum, care inregistrat o scadere semnificativa incepand cu anul 2009. Pe fondul acestei evolutii, piata asigurarilor a intrat pe un trend usor descendent al volumului de prime brute subscrise, comparativ cu anii anteriori, cand s-au inregistrat cresteri cuprinse intre 25% - 30%.

Aceasta evolutie reprezinta efectul dependentei pietei de asigurari din Romania de segmetul asigurarilor auto, in contextul in care reprezentau 62,81% din totalul primelor brute subscrise aferente categoriei de asigurari generale, in anul 2012, si 65,11% la sfarsitul anului 2011.

Ca urmare, subscrierile pe Clasa III - Asigurari de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare, si Clasa X - Asigurari de raspundere civila pentru autovehicule au fost influentate puternic incepand cu 2009, de contractia pietei de leasing si de mentinerea unei cereri foarte scazute pentru creditele auto din segmentul bancar (vezi grafic). Pe Clasa X, cea a asigurarilor de raspundere civila pentru autovehicule, un alt factor de influenta asupra scaderii volumului de prime brute subscrise a fost continuarea tendintei de scadere a tarifelor practicate de societatile de asigurari.

Cand vad un pret de 100 de euro la RCA nu-mi pot imagina cum poate acea companie sa aiba o rata combinata mai mica de 100%

Principala problema a pietei de asigurari RCA din Romania, comparativ cu pietele din regiune, este reprezentata de pretul nesustenabil al politelor, cauzat de concurenta nebuna pe fondul subscrierii pentru cash-flow a unor companii de asigurare, a declarat Artur Borowinski, vicepresedinte, Omniasig VIG, la FIAR - Forumul International Asigurari - Reasigurari.

"Aceasta situatie se perpetueaza desi continua cresterea deja uriasa a daunelor pe vatamare corporala si pe Carte Verde, care constitue aproximativ 40-50% din valoarea tuturor daunelor suportate de asiguratori. In prezent, pretul mediu pe RCA este de circa 100-110 euro, ceea ce este nesustenabil. Pot spune ca in Romania sunt cele mai mici preturi din Europa Centrala si de Est. In alte tari acestea ajung la 4-500 de euro. Cand vad un pret de 100 de euro la RCA nu-mi pot imagina cum poate acea companie sa aiba o rata combinata mai mica de 100%", a spus Borowinski.

Rata combinata este unul dintre cei mai importanti indicatori din industria asigurarilor si arata profitabilitatatea politelor vandute. Acest indicator se calculeaza ca raport dintre valoarea daunelor platite plus costul de achizitie a politelor (comisioanele brokerilor si ale agentilor) plus costurile administrative si valoarea primelor incasate. Daca acest raport depaseste 100%, vanzarea de asigurari este neprofitabila, deoarece costurile depasesc incasarile.

Evolutia gradului de penetrare si densitatea asigurarilor

Gradul de penetrare a asigurarilor in Produsul Intern Brut (PIB), determinat ca raport intre primele brute subscrise pentru asigurari generale si de viata si PIB, s-a situat la 1,40% in 2012, inregistrand o crestere cu 0,05 puncte procentuale fata de nivelul aferent anului 2011. Desi a existat acest usor reviriment, gradul de penetrare se afla insa departe de anii anterior: in 2010 a fost de 1,62%, in 2009 de 1,80, iar in 2008 de 1,77%.

Defalcat pe linii de business, gradul de penetrare a asigurarilor generale in PIB s-a situat la 1,10%, nivel in crestere cu 0,05 puncte procentuale comparativ cu anul anterior, iar cel al asigurarilor de viata - la 0,30%, nivel similar celui inregistrat in 2011.

Densitatea asigurarilor, determinata ca raport intre volumul de prime brute subscrise si numarul de locuitori, a inregistrat, in 2012, o valoare de 387,35 lei/locuitor, nivel in scadere cu 23,42 lei/locuitor fata de anul 2011 (410,77 lei/locuitor), insa aproape similar cu 2010. Aceasta scadere a fost determinata de cresterea numarului de locuitori, luat in calcul pentru anul 2012 (21.316.420 locuitori), comparativ cu cel anuntat de INS pentru anul 2011 (19.042.936 locuitori).

In sectorul asigurarilor generale, densitatea asigurarilor s-a situat la 302,79 lei/locuitor, nivel in scadere cu 16,70 lei/locuitor fata de anul 2011. Pentru categoria asigurarilor de viata, valoarea acestui indicator a fost de 84,56 lei/locuitor, nivel in scadere cu 6,73 lei/locuitor fata de 2011.

Fara perspectiva? 7 ani de pierderi pentru piata de asigurari

Valoarea profitului, cumulat la nivelul intregii piete, la finalul lui 2012 a fost de 201,3 milioane de lei, in scadere cu 21,68% fata de rezultatul aferent anului 2011, in timp ce pierderea cumulata a fost de 522,9 milioane de lei, nivel in scadere cu 10,30% fata de pierderea aferenta anului 2011.

Ca urmare, la nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din anul 2012 a fost negativ, pierderea totala situandu-se la 321,5 milioane de lei. La data de 31 decembrie 2012, rezultate nete pozitive (profit) au inregistrat 22 societati, in timp ce 17 societati au inregistrat pierdere.

De altfel, in perioada 2006 – 2012, rezultatul financiar net la nivelul pietei asigurarilor a fost unul negativ. Piata asigurarilor din Romania a intrat pentru prima data pe pierdere neta in 2006, cand pierderile cumulate au fost de 68 milioane de lei. Pierderile s-au adancit, in anii urmatori, pana la 253 milioane de lei in 2007 si 583 milioane de lei in 2008. La fel si in 2009, 2010, 2011 si 2012.

Aceste pierderi provin in special din segmentul asigurarilor auto, unda rata daunei este ridicata, iar preturile - chiar daca sunt majorate in fiecare an - nu acopera cheltuielile cu despagubirile. Segmentul asigurarilor de viata este, in general, profitabil.

Asadar, daca pe segmentul asigurarilor generale companiile au inregistrat o pierdere tehnica neta (adica rezultata doar din activitatea de asigurari) de 462,6 milioane de lei milioane de lei in 2012, pe segmentul asigurarilor de viata companiile au raportat un profit tehnic de 76,6 de milioane de lei.

In acelasi timp, conform situatiilor financiare anuale auditate transmise ASF de catre societatile de asigurare, la data de 31 decembrie 2012, valoarea agregata a capitalurilor sociale subscrise si varsate de catre societatile de asigurari era de 2,9 miliarde de lei.

Comparativ cu valoarea agregata a capitalurilor sociale subscrise la societatile de asigurare la sfarsitul anului 2011, de 4 miliarde de lei, valoarea inregistrata la data de 31 decembrie 2012 a inregistrat o reducere cu 1 miliarde de lei, ceea ce inseamna o scadere nominala cu 26,06%.

Cronologia unei piete involburate de criza

Odata cu startul anului 2008, piata romaneasca de asigurari a cunoscut o serie de modificari structurale datorate intrarii unor noi societati de asigurare, precum si preluarii de catre grupuri financiare cunoscute pe plan international a unor societati deja existente.

2008

• In sectorul asigurarilor de viata, CSA a autorizat doua noi societati: Signal Iduna Asigurari de Viata, al carei actionar majoritar este Signal Iduna Holding din Germania, si Aegon Asigurari de Viata, al carei actionar majoritar este Aegon Woningen din Olanda. Totodata, in noiembrie 2008, CSA a emis autorizatia de constituire a societatii BRD Asigurari de Viata.

• Groupama International din Franta achizitioneaza pachetele majoritare ale societatilor BT Asigurari Transilvania, Asiban si OTP Garancia Asigurari. De asemenea, Iberian Structured Investments din Cipru preia societatile Ardaf Asigurare-Reasigurare si Roumanie Assurance International.

• Austriecii de la Uniqa Int Beteili-Gungs Verwaltungs preiau societatea Unita Vienna Insurance Group, iar Wiener Stadische Versicherung achizitioneaza BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata. La randul lor, olandezii de la Certasig Holdings cumpara Certasig, iar Euroins Insurance Group din Bulgaria devine proprietarul Euroins Romania.

• Nu in ultimul rand, CSA aproba transferul portofoliului de asigurari agricole de la Agras VIG la Omniasig VIG, pe fondul modificarilor cotelor de participare in capitalul social al unor societati detinut de Vienna Insurance Group, si a dispus declansarea procedurii de faliment si retragerea autorizatiei de functionare a societatii Euroasig, pentru ca redresarea financiara a esuat.

2009

• Se incheie fuziunea dintre Groupama (fosta BT Asigurari) si Asiban, prin absorbtia Asiban.

• CSA autorizeaza trei societati pentru a desfasura activitate de asigurare: Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Ergo Asigurari de Viata si BRD Asigurari de Viata.

• KD Life Asigurari a intrat in procedura de redresare financiara prin administrare speciala.

2010

• CSA a autorizat Exim Romania sa desfasoare activitate de asigurari generale.

• Autoritatea de supraveghere a autorizat, de asemenea, transferul de portofoliu de asigurari al societatii KD Life Asigurari la societatea KD Zivljenje si i-a retras autorizatia de functionare, la cerere.

• CSA a retras autorizatia de functionare si societatilor Delta Asigurari si Delta Addendum Asigurari, in urma actiunilor de control finalizate la aceste doua societati, aflate in lichidare voluntara. Totodata, CSA a hotarat declansarea procedurilor de faliment la ambele societati.

2011

• Societatea Generali Asigurari a fuzionat cu Ardaf si au format Generali Romania, proces in care societatea Ardaf a avut calitate de societate absorbanta.

• Onix Asigurari (fosta OTP Garancia Asigurari) nu a mai desfasurat activitate de asigurare in anul 2011, aceasta fiind in procedura de fuziune a Fondului de Pensii Facultative Stabil cu Fondul de Pensii Generali si de schimbare a actionariatului.

• CSA a retras autorizatia de functionare a societatii Cardif Asigurari, ca urmare a dizolvarii Cardif Assurance Risque Divers si a transferului de portofoliu catre cele doua sucursale ale sale, deschise la Bucuresti. Tot in acelasi an, Forte Asigurari intra in redresare financiara.

2012

• Societatea Chartis Romania si-a transferat portofoliul de asigurari catre Chartis Europe LTD Londra si i-a fost retrasa, la cerere, autorizatia de functionare.

• CSA a aprobat transferul de portofoliu de la Omniasig VIG la BCR VIG, precum si fuziunea prin absorbtie a societatii Omniasig VIG de catre BCR VIG si, respectiv, retragerea autorizatiei de functionare a societatii absorbite.

• Societatea Aegon Asigurari de Viata si-a transferat portofoliul de asigurari si a fuzionat cu Aegon Towarzystwo Ubezpieczen na zycie Polonia, iar autorizatia de functionare i-a fost retrasa, la cerere.

• Onix Asigurri SA a renuntat la activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative si la activitatea de asigurari de viata, iar CSA a aprobat transferul capitalurilor proprii si a activelor aferente acestei activitati catre activitatea de asigurari generale.

• Aviva Asigurari de Viata isi anunta exit-ul din Romania in urma deciziei grupului britanic de a-si regandi strategia de piata cu privire la pietele emergente. Astfel, Aviva plc a vandut catre asiguratorul american MetLife, reprezentat pe piata locala de Alico Asigurari si Alico Pensii Private, operatiunile din Romania (Aviva Asigurari de Viata si Aviva Pensii Private), Cehia si Ungaria, ca parte a strategiei de concentrare a activitatilor pe pietele unde are o pozitie dominanta. In urma fuziunii, noua companie formata a adoptat numele de Metropolitan Life, numele mai lung al MetLife Inc.

Capitalul strain face legea in piata de asigurari

In urma celor prezentate, la finele anului 2012, cota de participare a investitorilor straini la capitalul social subscris si varsat al societatilor de asigurare era de 78,08%, iar cea aferenta capitalului romanesc era de 21,92% din total - 2.983 de milioane de euro. In ceea ce priveste tara de provenienta a capitalului, ponderile detinute de investitorii straini in valoarea totala a capitalului social subscris si varsat erau: Austria, 28,45%; Franța, 14,72%; Olanda, 9,42%; Cehia, 5,09%; Bulgaria, 3,68%; Germania, 3,67%; Italia, 3,42%; Grecia, 2,91%; SUA, 2,64%; Cipru, 1,41%; Luxemburg, 1,11%; Elvetia, 0,78%; Moldova, 0,33%; Marea Britanie, 0,31%; Israel, 0,14%.

O analiza din seria de articole wall-street.ro "cinci ani de criza"

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri