Pana joi, 15 iunie 2006, AVAS a recuperat de la SIF Moldova SA, suma de peste 10,007 milioane dolari, corespunzatoare altor 15 bilete la ordin, dupa cum urmeaza: suma de 3,192 milioane dolari, reprezentand contravaloarea unui numar de sase bilete la ordin, a fost achitata de SIF Moldova SA; suma de 6,814 milioane dolari, reprezentand contravaloarea unui numar de noua bilete la ordin, a fost recuperata de AVAS prin instituirea popririi asupra conturilor debitoarei deschise la Banca Transilvania SA, unde au fost identificate disponibilitati suficiente pentru incasarea integrala a contravalorii sumei inscrise in ordinul de poprire.

AVAS, in urma obtinerii unor sentinte judecatoresti definitive si irevocabile favorabile, a procedat la continuarea procedurii de executare silita prin comunicarea de titluri executorii catre SIF Moldova SA pentru recuperarea unor datorii in valoare totala de 7,858 milioane doalri.

Majoritatea biletelor la ordin au facut obiectul unor actiuni in instanta, prin care FPP II Moldova (actual SIF Moldova) a contestat valabilitatea acestora, instantele pronuntand totusi hotarari favorabile AVAS.

”Cum am mai anuntat, toti debitorii care datoreaza sume catre AVAS se vor trezi, din partea Autoritatii, cu raspunsuri pe masura, indiferent de numele lor. Cum rezulta din actuala situatie, nici cei care au garantat pentru rai platnici nu pot dormi linistiti. Noi avem obligatia de a recupera niste sume datorate catre bugetul de stat, la fel cum SIF Moldova SA se poate indrepta la randul ei impotriva celor care nu si-au achitat datoriile”, a afirmat presedintele AVAS, Razvan Orasanu.