"Consiliul de Supraveghere al Bancii Comerciale Romane (BCR) a facut schimbari in structura si componenta conducerii executive pentru a asigura alinierea responsabilitatilor de management la structurile organizationale rearanjate ale bancii", anunta banca.

Potrivit anuntului, Jonathan Locke a fost numit in functia de vicepresedinte responsabil pentru managementul riscului, sub rezerva aprobarii Bancii Nationale a Romaniei. Locke are o experienta de peste 20 de ani in calitate de consultant si angajat in cadrul unor institutii financiare din Marea Britanie, Europa Centrala si de Sud Est si Rusia. In ultimii 10 ani, el a ocupat functii de management si de guvernanta a riscurilor in cadrul retelei internationale a bancii Intesa SanPaolo in Slovacia, Croatia si Ungaria.

Actualul vicepresedinte pentru managementul riscului, Michael Beitz, va avea ca responsabilitate exclusiva managementul liniei de afaceri Remediere, Restructurare si recuperare.

"BCR valorifica in continuare expertiza si abilitatile domnului Beitz pentru a-si atinge obiectivele de imbunatatire a calitatii activelor, aceasta dimensiune reprezentand cheia revenirii Grupului BCR la profitabilitate si crestere sustenabila", se mai arata in comunicat.

Citeste si:

Activitatile liniilor de afaceri Clienti Corporativi si Piete de Capital vor fi consolidate sub conducerea lui Sergiu Manea, in prezent vicepresedinte Trezorerie, Piete de Capital si Clienti Corporativi Mari, in contextul noului model de afaceri corporate.

Manea va prelua responsabilitatea pentru toate entitatile liniei de business Clienti corporativi si ale francizei corporate a BCR in Romania.

BCR a anuntat ca Wolfgang Schoiswohl, in prezent vicepresedinte Corporate, va prelua un rol nou in cadrul Erste Group Holding.

La nivel executiv BCR este condusa de presedintele Tomas Spurny, iar din consiliu mai fac parte vicepresedintele executiv financiar Bernd Mittermair, vicepresedintele pe retail banking Martin Skopek si vicepresedintele executiv operatiuni Paul Ursaciuc.