Raiffeisen Leasing va achizitiona o parte din portofoliul de leasing al olandezilor de la ING Lease, in urma unui acord intre cele doua parti. Tranzactia urmeaza sa fie finalizata dupa aprobarea de catre Consiliul Concurentei, cel mai probabil la inceputul anului 2014.

Acordul prevede ca Raiffeisen Leasing va prelua active de peste 30 de milioane de euro si aproximativ 60 de clienti corporatii mari si medii, precum si angajati ai ING Lease Romania. Structura portofoliului preluat de la ING Lease, in functie de tipurile de bunuri finantate este urmatoarea: vehicule 49,7%, echipamente 31,6% si real estate 18,7%.

"Incheierea acestui acord cu ING Lease Romania inseamna pentru noi un transfer de activitate si de oameni care completeaza portofoliul nostru existent. De altfel, tipurile de active din portofoliul ING si profilul clientilor, au fost factorii determinanti care ne-au facut sa luam decizia de a incheia aceasta tranzactie. Sunt convins ca finalizarea preluarii portofoliului ING Lease, precum si integrarea operationala se vor face in cele mai bune conditii, fara a afecta in vreun fel clientii”, a declarat Felix Daniliuc (foto), Director Executiv al Raiffeisen Leasing.

Pana in momentul in care tranzactia va fi finalizata, clientii ING vor continua sa fie deserviti in conformitate cu prevederile contractuale si cu reglementarile si normele prudentiale aplicabile.

Raiffeisen Leasing a incheiat primul semestru al anului 2013 cu finantari noi in valoare de 35 milioane de euro, cu 10% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Distributia pe tipuri de bunuri finantate este urmatoarea: vehicule 67%, echipamente 33%. Compania a raportat un profit de 1,4 milioane de euro in primele sase luni.

ING Lease Romania IFN, detinut integral de ING Lease Holding N.V., a inceput activitatea in Romania in 2005, cu servicii "business to business", oferind solutii de leasing financiar pentru echipamente, autoturisme si autovehicule utilitare precum si leasing imobiliar, incluzand cladiri de birouri, parcuri logistice/industriale si centre comerciale.

In 26 septembrie 2012, ING Lease a anuntat ca a decis restructurarea activitatilor de leasing in mai multe tari din Europa, inclusiv in Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri