Banca americana JPMorgan, cea mai mare din Statele Unite, a avut pierderi de 380 de milioane de dolari, intre iulie si septembrie 2013. Este primul rezultat negativ trimestrial din ultimii opt ani, dupa ce a contabilizat cheltuieli de 9,2 miliarde dolari din litigii, potrivit Mediafax.

Rezultatele operationale au fost bune, insa cifrele au fost influentate negativ de inregistrarea cheltuielilor foarte mari pentru unele litigii, a declarat directorul general al bancii, Jamie Dimon, citat de Financial Times.

Pierderile JPMorgan din trimestrul al treilea vin dupa un profit de 5,7 miliarde de dolari in aceeasi perioada a anului trecut. Veniturile au scazut de la 25,9 miliarde de dolari la 23,9 miliarde de dolari in intervalul analizat.

Banca americana a anuntat, pentru prima data, valoarea rezervelor constituite pentru litigii, de 23 de miliarde de dolari. Pe langa aceasta suma, banca estimeaza pierderi suplimentare „rezonabile” de inca 6,8 miliarde de dolari.

Institutia de credit negociaza cu autoritatile americane, inclusiv Departamentul de Justitie, pentru a scapa printr-un acord amiabil de acuzatiile ca nu a procedat corect la vanzarea de instrumente financiare legate de piata imobiliara.

In timpul negocierilor a fost discutata o amenda record de 11 miliarde de dolari.

Acuzatiile autoritatilor vizeaza in principal bancile Bear Stearns si Washington Mutual, preluate de JPMorgan in timpul crizei la cererea statului american. Dimon a afirmat ca JPMorgan incearca sa obtina termeni mai favorabili intr-o intelegere cu autoritatile, in care sa fie recunoscute circumstantele extraordinare legate de achizitia celor doua banci.

Oficialii americani au cerut JPMorgan sa preia Bear Stearns si Washington Mutual pentru a evita colapsul acestor banci si impactul negativ puternic asupra sistemului financiar. JPMorgan a inregistrat anul trecut profit record, pentru al treilea an consecutiv, de 21,3 miliarde de dolari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri