Potrivit secretarului de stat Catalin Doica, titlurile de stat ar putea fi tranzactionate incepand cu toamna acestui an
Desi atat autoritatile cat si reprezentantii Bursei sunt de acord in ceea ce priveste utilitatea tranzactionarii titlurilor, evenimentul intarzie sa apara. Discutiile in acest sens au inceput in urma cu mai multi ani fara sa se ajunga insa la o solutie. Cauza: regulamentul Comisiei Nationale a Valorilor Imobiliare include precizari contestate de Ministerul Finantelor si respectiv Banca Nationala in privinta modalitatii de depozitare si decontare a titlurilor. Institutia care pierde cel mai mult din amanarea includerii la tranzactionare a titlurilor emise de statul roman este Bursa de Valori, care ani la randul a insistat asupra acestei probleme.

Depozitarul discordiei

Din punct de vedere tehnic o emisiune de titluri nu poate fi tranzactionata simultan pe doua piete si cu doi depozitari. Aici este si sursa dificultatilor pentru ca, in timp ce Banca Centrala sustine ca depozitarul ar trebui sa apartina sistemului bancar (Transfond), CNVM considera ca acesta ar trebui sa fie o institutie a pietei de capital (depozitarul central). Pe de alta parte, Stere Farmache, directorul Bursei de Valori, considera ca aceasta disputa nu este altceva decat o falsa problema.

Farmache a precizat ca BVB lucreaza de mai bine de 10 ani cu astfel de mecanisme, proceduri si sisteme de compensare-decontare. "Bursa de Valori a dispus de mecanisme aproape perfecte devreme ce in aceasta perioada nu am avut nici un fel de incident, acesta fiind indicatorul care masoara eficienta unei astfel de activitati", a explicat Farmache, care a adaugat ca atat timp cat toate tranzactiile sunt compensate/decontate la timp inseamna ca aceasta activitate functioneaza bine.

Presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Viorel Paul, sustine ca este vorba de o piata foarte mare pe care bancile nu vor sa o cedeze asa usor, fiind vorba de comisioane multe si de telefoane care se dau intre brokerii bancari. Paul a precizat ca exista un mecanism post-tranzactionare al bancilor - SAPHYR, iar depozitarul central nu vrea sa preia rolul acestui mecanism. El a aratat ca in toti acesti ani, sistemul post-tranzactionare de la BVB nu a avut nici un incident de plata, nici pentru actiuni nici pentru bani si ca tranzactionarea titlurilor la BVB ofera piata si pret corect.

Depozitarul central sau Transfond?

Directorul Farmache a precizat ca depozitarul central este o noua institutie din punct de vedere juridic, dar nu si din punct de vedere al mecanismelor. Aceasta activitate a bursei va fi externalizata pe structura societatii de registru Regisco, fiind in curs de finalizare autorizarea sa, chiar luni fiind asteptat ca CNVM sa dea prima autorizare de functionare. "Piata de capital dispune in momentul de fata de aceste mecanisme care vor capata o noua forma institutionalizata", a spus Farmache.

El a mai afirmat ca depozitarul central este o institutie care poate acomoda interesele majore in ceea ce priveste dezvoltarea pietei secundare a titlurilor de stat si ca trebuie recunoscut rolul important pe care il joaca si bancile, cei mai importanti dealeri de pe piata primara.
Transfond SA este o entitate creata in anul 2000 pentru a externaliza activitatea Bancii Centrale de decontare a operatiunilor interbancare intre bancile din Romania. In data de 8 aprilie 2005 a devenit operational sistemul electronic de decontare interbancara ReGIS, la care s-au adaugat pe parcursul anului modulele SENT si GSRS. Transfond SA primeste pentru serviciile prestate 95% din comisionul primit de BNR de la bancile participante la decontare, precum si procente diferentiate stabilite prin contracte in relatia cu celelalte module ale Sistemului Electronic de Plati.

Emisiuni de 4,15 miliarde lei in 2006

Volumul total al imprumuturilor ce urmeaza a fi lansate in anul 2006 se ridica la 4.15 miliarde lei, precizeaza calendarul elaborat de Ministerul Finantelor Publice. Imprumuturile vor fi lansate prin emisiuni de titluri de stat numai pe piata interna. Titlurile de stat ce vor fi emise in anul 2006 se structureaza pe tipuri de maturitati in certificate de trezorerie cu scadente de 6 si 12 luni si obligatiuni de stat de tip benchmark cu scadente de 3, 5 si 10 ani.

Statul a amanat licitatia pentru prima emisiune de obligatiuni datorita excesului de lichiditati din Trezorerie. Titlurile de stat sunt de doua categorii: cu discont, respectiv titluri de stat nepurtatoare de dobanda, vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala, diferenta dintre pretul initial si valoarea nominala fiind discontul si reprezentand beneficiul cumparatorului si purtatoare de dobanda, respectiv titluri de stat vandute la valoarea nominala sau cu discont sau prima si pentru care emitentul plateste periodic dobanzi conform conditiilor si termenilor cuprinse in prospectul de emisiune.

Certificatele de trezorerie pot fi plasate prin licitatie, subscriptie publica sau subscriptie publica garantata. Titlurile de stat sunt emise in forma dematerializata si cu valori nominale, conform prevederilor prospectului seriei respective.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri