Cel mai recent exercitiu de testare la stres a solvabilitatii efectuat de catre BNR a acoperit o perioada de doi ani, din trimestrul al treilea al acestui an pana la jumatatea anului 2015 si a avut la baza un scenariu macroeconomic advers caracterizat de o depreciere puternica si persistenta a monedei nationale (peste 20% in raport cu moneda euro), pe fondul unei cresteri economice negative, al unei cresteri semnificative a costurilor de finantare, al unui climat extern caracterizat de recesiune in zona euro, precum si de o depreciere graduala a monedei euro in raport cu dolarul american.

Datele sunt incluse in asupra Stabilitatii Financiare publicat luni de Banca Nationala a Romaniei, a carui forma finala a fost aprobata in sedinta CA al BNR din 17 octombrie 2013, iar analizele au fost realizate folosind informatiile disponibile pana la 10 octombrie 2013.

"Rezultatele exercitiului arata mentinerea unui nivel adecvat al capitalului in conditiile scenariului, in pofida unei scaderi semnificative a indicatorului de solvabilitate. Astfel, la finele perioadei analizate, indicatorul de solvabilitate ar scadea cu aproape patru puncte procentuale (de la 14,7% in iunie 2013 la 10,8% in iunie 2015). In perioada analizata, ajustarile de valoare pentru deprecierea activelor financiare ar creste cu aproximativ 27% in cazul expunerilor fata de populatie, respectiv cu aproximativ 31% in cazul expunerilor fata de companii", se mentioneaza in raport.

Pe baza acestui scenariu, un numar restrans de institutii de credit de talie mica (lipsite de impact sistemic) ar putea avea nevoie de cresterea dotarilor de capital.

"Aspectul poate fi explicat de structura actuala a portofoliului acestei categorii de institutii, cu o pondere in scadere fata de anii anteriori a creditelor in totalul activelor purtatoare de dobanda. Incapacitatea generarii unui profit operational semnificativ (ca prima sursa de acoperire a pierderilor generate de deteriorarea calitatii activelor financiare) este principalul factor care explica rezultatele obtinute in cazul acestor institutii de credit (ponderea cheltuielilor fixe in totalul cheltuielilor operationale este semnificativ mai mare decat in cazul institutiilor de credit de talie mare, ca urmare a economiilor de scala consemnate de cele din urma)", se explica in document.

Rezultatele testului nu tin cont de impactul pozitiv al majorarii asteptate a fondurilor proprii luate in calcul pentru determinarea indicatorului de solvabilitate pe parcursul perioadei analizate, in urma eliminarii graduale a filtrelor prudentiale.

Conform scenariului, probabilitatile de nerambursare considerate in cazul creditelor acordate companiilor nefinanciare, respectiv gospodariilor populatiei, sunt comparabile cu cele consemnate istoric in cursul anului 2009, cand s-a inregistrat cel mai ridicat nivel al acestora.

Totodata, in cazul creditelor acordate pentru cumpararea de locuinte, nivelul maxim considerat al ratei de nerambursare a fost de aproape 6%, valoare semnificativ mai ridicata decat cea consemnata istoric. Aspectul poate fi explicat de predominanta denominarii in euro a acestei categorii de credite.

Potrivit BNR, principalele vulnerabilitati ale sectorul bancar, respectiv nivelul important al creditelor neperformante in conditiile unei dinamici negative a creditarii sectorului privat, precum si accelerarea procesului de dezintermediere financiara transfrontaliera raman in limite gestionabile.

Citeste si:

"Stabilitatea financiara s-a mentinut robusta de la data raportului anterior (septembrie 2012). Mentinerea stabilitatii financiare s-a realizat in conditiile persistentei provocarilor la adresa acesteia, manifestate pe fondul unui context international care a ramas dificil, chiar daca balanta riscurilor a inregistrat imbunatatiri in ceea ce priveste evolutiile macroeconomice interne", se mai arata in raport.

Solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a riscurilor si lichiditatea s-au incadrat in niveluri adecvate, permitand sectorului bancar sa faca fata fara dificultati majore unor eventuale evolutii nefavorabile de intensitate moderata.

Raportul noteaza ca principalele provocari la adresa stabilitatii financiare pentru perioada urmatoare sunt reluarea creditarii in conditii sustenabile, pe fondul continuarii si chiar al intensificarii procesului de dezintermediere financiara care se manifesta la nivel international, precum si gestionarea adecvata a calitatii activelor bancare, inclusiv prin asigurarea unui echilibru functional intre costurile si beneficiile diverselor solutii de administrare a expunerilor neperformante.

"Finalizarea cu succes a acordului preventiv de finantare incheiat cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala, precum si semnarea unui nou acord similar care sa asigure continuarea reformelor necesare consolidarii macrostabilitatii interne si a sistemului financiar autohton contribuie la mentinerea stabilitatii financiare", se spune in raport.

Nivelul si calitatea fondurilor proprii din sistemul bancar s-au mentinut in parametri corespunzatori, respectiv rata de solvabilitate s-a mentinut la un nivel adecvat (14,7% in iunie, peste valoarea minima reglementata, de 8%), iar fondurile proprii sunt formate in proportie semnificativa din elemente de calitate buna si foarte buna (rata fondurilor proprii de nivel 1 fiind de 13,6% in iunie).

Totodata, BNR a decis pastrarea filtrelor prudentiale pentru calculul fondurilor proprii si al indicatorilor de prudenta bancara pe parcursul acestui an, astfel ca indicatorii de solvabilitate continua sa fie cu aproximativ patru puncte procentuale mai mari comparativ cu nivelurile raportate, urmand a se renunta gradual la aceste filtre in perioada implementarii cerintelor suplimentare de capital aferente Basel III, intre anii 2014 si 2017.

"Rezultatele exercitiului de testare la stres a solvabilitatii sectorului bancar, care acopera perioada 2013 T3 - 2015 T2, releva pe ansamblu o buna capacitate a acestuia de a face fata unor socuri macroeconomice adverse semnificative, in conditiile mentinerii unui nivel adecvat al indicatorului de solvabilitate", se mentioneaza in raport.

Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS si filtre prudentiale se mentine confortabil, la 89,5% in august 2013, fiind printre cele mai ridicate niveluri comparativ cu tarile din regiune.