Chitoiu a fost intrebat daca romanul cu un salariu mediu va plati anul viitor mai mult pentru functionarea statului sau mai putin.

"Impozitarea muncii, din contra, scade. Nu stiu daca plateste mai mult pentru functionarea statului, poate indirect, prin cumpararea de produse, de servicii care au impozite mai mari in ele ... dar, din contra, invers, i se vor reduce cotele de contributii sociale", a replicat Chitoiu, citat de Mediafax.

Ulterior, ministrul Finantelor a fost intrebat din nou daca, de la 1 ianuarie, un angajat cu un salariu mediu va plati prin toate formele prevazute in urma masurilor anuntate dupa negocierile cu FMI mai mult pentru functionarea statului sau mai putin.

"Normal ca va plati mai mult indirect, am spus, pentru ca aceste impozite si taxe se regasesc parte din ele in costuri, in preturi. Dar acum, ca sa facem o evaluare cat plateste din salariu in plus, nu se poate face o evaluare. Asta este o intrebare ipotetica", a continuat Chitoiu.

De asemenea, el a fost intrebat daca acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

"Este compatibil cu programul de guvernare", a mentionat ministrul.

Totodata, Chitoiu a fost intrebat daca s-a negociat cu FMI o tinta a inflatiei ca urmare a impactului pe care il va avea cresterea accizelor.

"Toate majorarile de accize si indexarea si cei 7 eurocenti au ca impact in inflatie o crestere cu 0,2 puncte procentuale", a raspuns ministrul.
In ceea ce priveste tinta de inflatie totala convenita cu FMI, el a sustinut ca aceasta a facut parte din discutiile cu reprezentantii BNR.

"Tinta de inflatie (totala, n.r.) a fost discutata cu reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei, pentru ca este apanajul si gestiunea politicii monetare a BNR. Este stabilita si este prevazuta in acord", a precizat Chitoiu

Citeste si:

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, marti seara, la finalul sedintei BPN al PNL, ca este multumit de modul in care a negociat ministrul Finantelor cu FMI.

"Eu nu sunt multumit, foarte multumit, doar de domnul Chitoiu, ci sunt foarte multumit si de premier", a sustinut Antonescu, mentionand ca intreaga conducere a PNL a fost de aceeasi parere.

Reducerea CAS este un angajament clar, nu o promisiune

Chitoiu a mai declarat, marti seara, la finalul sedintei BPN al partidului, ca reducerea CAS in a doua jumatate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat sa precizeze daca si-ar da demisia in cazul ratarii acestui obiectiv.

"Reducerea cotelor de contributii sociale, am angajat ca actul normativ va fi pregatit in prima parte a acestui an, iar la misiunea pe care o vor avea in luna aprilie, atunci vom lua decizia de aprobare a actului normativ, cu aplicabilitate din semestrul al doilea al anului 2014. Deci, acesta este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", a declarat ministrul de Finante.

El a mentionat ca o reducerea a CAS in a doua jumatate a anului este conditionata de un impact neutru pe bugetul de stat, fiind necesari pentru acest lucru aproximativ 1,9 miliarde de lei.

"Ce este conditonat in document, este conditionat de faptul ca reducerea CAS trebuie sa aiba un impact bugetar neutru, adica golul matematic pe care il va avea reducerea CAS cu 5% in a doua parte a anului, respectiv 1,85 - 1,9 miliarde de lei, asta este impactul bugetar, sa fie acoperit ori prin masurile de imbunatatire a colectarii care au inceput de acum si de reducere a evaziunii si a fraudei fiscal (...) printr-o imbunatatire a administrarii veniturilor. De asemenea, putem sa acoperim golurile din a doua parte a anului prin operarea unor taieri de cheltuieli de la diverse capitole de cheltuieli care nu se cheltuiesc in anul respectiv", a mai explicat Chitoiu.

El a precizat ca in discutiile cu FMI a fost identificat un gol de 6 miliarde de lei care a provenit din masurile privind cresterea salariilor, indexarea pensiilor, alocarea de sume pe programe de investitii si majorarea cofinantarii pe fondurile europene.

Ministrul mentionat ca "pentru reducerea CAS nu se vor impune alte impozite sau alte taxe".

De asemenea, el a fost intrebat daca urmareste obiectivul reducerii CAS cu mandatul de ministru pe masa.

"Mandatul meu pe masa este pus la dispozitie in orice moment, tot timpul, dar eu ca obiective de mandat nu am numai stimularea economiei si cresterea economica din reducerea fiscalitatii si reducerea CAS. Obiectivul meu de mandat, in primul rand, este de a imbunatati colectarea veniturilor la bugetul de stat, a crea o legislatie fiscala coerenta (...) si de a reduce semnificativ evaziunea fiscal", a raspuns Chitoiu.