"Evolutia pietei bancare din Romania in trimestrul al treilea al acestui an nu a fost favorizata de conditiile macroeconomice, cererea de creditare ramanand la un nivel scazut. Totusi, piata persoanelor fizice si-a continuat evolutia pozitiva, in special datorita programului Prima Casa", arata BRD intr-un raport citat de Mediafax.

Stocul de credite brute al BRD era, la 30 septembrie 2013, de 34,4 miliarde de lei, in scadere cu 5,1% in comparatie cu nivelul inregistrat la 30 septembrie 2012. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au crescut cu 1,4% fata de 30 septembrie 2012 (comparativ cu o scadere de 2,3% la nivelul sistemului bancar). Aceasta evolutie pozitiva a fost sustinuta in principal de creditele imobiliare, care au crescut cu 25,6% in ultimele 12 luni (in comparatie cu o crestere de 8,4% inregistrata la nivelul sistemului bancar). Stocul de credite acordate persoanelor juridice (17 miliarde lei) a inregistrat o scadere de 10,9% fata de 30 septembrie 2012.

La sfarsitul trimestrului 3 al anului 2013, volumul depozitelor era in crestere cu 6,6% fata de 30 septembrie 2012, ajungand la 33,8 miliarde lei. Depozitele persoanelor fizice au scazut usor, cu 0,8% fata de 31 decembrie 2012, si cu 2,0% fata de 30 septembrie 2012, in special din cauza scaderii depozitelor in valuta.

Depozitele persoanelor juridice au crescut cu 12,9% fata de 31 decembrie 2012, si cu 16,0% fata de aceeasi perioada a anului trecut, sustinute de cresterea dinamica a depozitelor in moneda nationala (+19,9% fata de 30 septembrie 2012). Astfel, raportul credite nete/depozite a continuat sa se imbunatateasca si a atins 87,7%, in scadere cu aproximativ 16 puncte procentuale fata de 30 septembrie 2012.

Citeste si:

Venitul net bancar a fost de 2,059 miliarde lei, in scadere cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in special din cauza scaderii marjei nete de dobanda (-9,9%), influentata negativ atat de efecte structurale, cat si de efecte de volum. Cheltuielile operationale au scazut cu 5,5%, iar raportul cost/venituri a fost de 46,1% (stabil fata primele noua luni din 2012). Costul net al riscului a scazut cu 10,5% fata de 30 septembrie 2012.

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua banca din Romania dupa totalul activelor si banca nr. 1 pe piata romaneasca a creditelor sindicalizate. BRD – Groupe Societe Generale are 2,3 milioane de clienti si opereaza o retea de aproximativ 900 de unitati. Cu peste 2,3 milioane de carduri valide si o retea de acceptare de peste 21.600 de POS-uri si 1.500 de ATM-uri, BRD este banca nr. 1 pe piata romaneasca a cardurilor. Cu operatiuni de factoring de peste 1 miliard de euro in 2012, BRD este liderul pietei de factoring din Romania.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajati in 76 de tari si 32 de milioane de clienti in intreaga lume, in trei activitati-cheie: retail banking in Franta, retail banking international, servicii financiare si asigurari, corporate & investment banking, private banking, administrare de active si servicii pentru investitori.
Actiunile BRD au crescut cu 0,64% in sedinta bursiera de miercuri, la 9,45 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a bancii este de 6,585 miliarde lei (1,485 miliarde euro).