Primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca municipalitatea intentioneaza sa cumpere Stadionul Jean Padureanu, fiind dispusa sa plateasca o rata anuala de doua milioane de lei, timp de 15 ani, scrie Mediafax.

Primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, a declarat ca municipalitatea vrea sa cumpere Stadionul "Jean Padureanu" pentru ca acesta sa nu ajunga in paragina si pe mainile unor persoane care sa desfiinteze baza sportiva.

"Vrem ca stadionul sa intre in proprietatea municipiului Bistrita si, bineinteles, sa fie folosit in continuare ca baza sportiva. Este o chestiune importanta, aceea de a ne asigura ca tot ceea ce s-a realizat, practic prin efortul bistritenilor, al unitatilor economice, sa nu ajunga pe maini straine, sa fie lasat in paragina si apoi sa fie transformat in alte lucruri. Dorim ca tot ceea ce s-a realizat acolo sa fie pastrat in bune conditii, sa fie intretinut si sa fie folosit de sportul bistritean", a spus Cretu.

El a adaugat ca, in vederea realizarii tranzactiei, se va forma o comisie la nivelul Consiliului Local Bistrita, care va negocia clauzele contractuale si pretul de vanzare.

"Gloria are nevoie de bani pentru a-si plati datoriile si pentru asta trebuie sa vanda ceea ce are, nu are de unde sa faca rost de alti bani. Dintre bunurile pe care le are si care pot fi vandute la preturi bune, cred ca singurul este stadionul. Restul sunt fie gajate, fie de valoare mai mica. Daca Gloria va plati sa joace pe stadion dupa ce il cumparam, asta trebuie sa negocieze comisia. Intentia noastra e de a sustine clubul Gloria si nu de a-l lichida. Sustinerea echipei se poate face in multe feluri, inclusiv prin acordarea unor facilitati sau gratuitati la utilizarea terenului", a spus el.

Cretu a mentionat ca, personal, doreste ca Bistrita sa aiba din nou o echipa in Liga I. "Nu cred ca este benefic pentru orasul nostru sa nu avem o echipa in prima liga si atunci trebuie facute eforturi. Unele rationale si intelese atat de populatie, cat si de Consiliul Local", a declarat el.

Potrivit edilului, rata anuala pentru cumpararea stadionului nu poate depasi doua milioane de lei, iar durata 15 ani.

"Stadionul va fi cumparat intr-o perioada de timp, astfel incat ratele sa fie suportabile. Din taxele pe care le avem acum sau le-am avut inainte am asigurat un sprijin de 2 milioane de lei anual pentru Gloria (cat echipa era in Liga I - n.r.). Suma aceasta se va transforma in rata pentru cumpararea terenului. Eu pe asta mizez, ca va fi o perioada rezonabila, 15 ani, ceva de genul asta, si o rata nu mai mare de 2 milioane de lei. (…) Nu cred ca vreun om bogat va veni sa cumpere stadionul din Bistrita. Nu cred ca vom avea concurenti care sa participe la o licitatie si atunci, daca suntem singurul cumparator, asa cum eu banuiesc, ne putem impune si pretul, dar lucrurile trebuie tratate in mod onest, nu vrem nici sa furam, nici sa dam preturi derizorii, nici preturi prea mari. Vom analiza in mod corespunzator", a spus el.

Consiliul Local Bistrita are pe ordinea sedintei de joi un proiect de hotarare pentru infiintarea unei comisii care sa negocieze cumpararea Stadionului Jean Padureanu de la clubul Gloria Bistrita. Din comisie ar urma sa faca parte trei consilieri locali si mai multi functionari ai municipalitatii.
Comisia va negocia clauzele contractuale si pretul, putand cere si puncte de vedere ale serviciilor din cadrul Primariei Bistrita si/sau ale unor experti externi, apoi va inainta Consiliului Local procesul-verbal cu propunerile rezultate in urma discutiilor.

Transferul bunurilor imobile ale stadionului face parte din planul de reorganizare al clubului Gloria, aflat in insolventa.

Planul de reorganizare are in vedere vanzarea directa a unei mari parti din patrimoniul clubului catre Primaria Bistrita. Activele imobile si mobile din cadrul Stadionului Jean Padureanu sunt in proprietatea a doua entitati separate, respectiv ACF Gloria 1922 si Asociatia Fotbal Club Gloria.

"In proprietatea ACF Gloria 1922 sunt urmatoarele bunuri din cadrul stadionului: peluza si teren aferent, amenajare cantina, amenajare pista atletism, amenajare teren I, modernizare tribuna I, modernizare tribuna II, sauna, sistem acces, tabela marcaj, instalatie nocturna, sistem sonorizare, sistem alimentare energie electrica, instalatie irigat teren si instalatie incalzire teren. In patrimoniul Asociatiei Fotbal Club Gloria este inregistrat terenul principal impreuna cu tribuna I si a II-a. Asupra terenului principal si a tribunei I, precum si a terenului de sub peluza exista inscrise sarcini, respectiv o ipoteca. Vanzarea se va efectua sub conditia transmiterii la cumparator a dreptului de proprietate asupra bunurilor doar dupa plata integrala a pretului. Valoarea de vanzare a stadionului va fi de peste trei ori mai mare decat valoarea totala a creantelor inscrise in tabelul definitiv al creantelor. Odata cu incheierea actului de vanzare se va incheia cu Primaria un contract de asociere in participatiune in scopul realizarii activitatilor sportive (in principal fotbal), Primaria participand la asociere cu baza sportiva, administratorul asocierii fiind ACF Gloria 1922 Bistrita", se mentioneaza in planul de reoganizare.

Activitatea clubului este condusa de catre administratorul special Alexandru Hatfaludi, sub supravegherea administratorului judiciar SCP Consult Management prin practicianul in insolventa Vasile Urs. La finalul anului 2012, datoriile clubului erau de aproximativ 13 milioane de lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri