Parlamentul European a numit-o pe frantuzoaica Daniele Nouy la conducerea noii autoritati de supraveghere a bancilor din zona euro, infiintata sub tutela Bancii Centrale Europene (BCE), relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

Nouy, care conduce din 2003 autoritatea de reglementare financiara din Franta, a supravegheat bancile franceze pe parcursul crizei datoriilor. Ea va avea la dispozitie un an sa ajute la construirea de la zero a noii autoritati europene de reglementare, care urmeaza sa isi inceapa activitatea in noiembrie 2014.
Numirea lui Daniele Nouy, pentru un mandat unic de cinci ani, a fost aprobata la Strasbourg cu 555 de voturi pentru, 60 impotriva si 52 de abtineri.
"Sistemul bancar francez a iesit din criza relativ bine. Sunt foarte putini oameni carora nu le-a fost lezata reputatia de criza. Nu se pot spune prea multe impotriva lui Nouy, iar asta este foarte important", a declarat Karel Lannoo, director general la Centrul pentru Studii de Politica Europeana din Bruxelles.
Infiintarea autoritatii de supraveghere a BCE este primul pas de indeplinire a angajamentului liderilor UE din iunie 2012, de prevenire a crizelor viitoare. Ministrii de finante europeni discuta in prezent un mecanism de tratare a posibilelor falimente bancare.
Nouy, in varsta de 63 de ani, a urmat exemplul tatalui sau si a lucrat la Banca Frantei din 1974, timp de trei decenii. Alti cinci ani a fost secretar general al Comitetului Basel pentru Supravegherea Bancara, iar in 2003 a devenit sefa autoritatii de reglementare financiara din Franta.
Din aceasta calitate a contribuit la ghidarea bancilor franceze pe parcursul crizei financiare.
Franta avea la sfarsitul lui 2012 datorii de 2,2 miliarde de euro generate de eforturile de sustinere a pietei financiare si a companiilor de profil, comparativ cu 287 de miliarde de euro in cazul Germaniei, potrivit datelor Eurostat.
Nouy va supraveghea in mod direct circa 130 de banci, de la Deutsche Bank la Intesa Sanpaolo, reprezentand aproape 85% din totalul activelor bancare din zonqa euro.
BCE a inceput o evaluare cuprinzatoare a acestor institutii financiare, rezultatele analizei fiind asteptate in toamna anului viitor.

Sursa foto: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-%2F%2FEP%2F%2FTEXT%2BIM-PRESS%2B20131127IPR27776%2B0%2BDOC%2BXML%2BV0%2F%2FEN&language=EN

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri