"Sunt tari in care dezvoltarea accelerata a pietei asigurarilor de viata si de sanatate a fost stimulata prin introducerea deductibilitatii fiscale la momentul initial al achizitionarii unei polite. Astfel clientii au simtit un avantaj imediat cand au achizitionat produsul: au pastrat aceeasi valoare a politei si si-au recuperat o parte din cost. La noi in tara clientul resimte avantajul fiscal la finalul contractului. Este un avantaj amanat, avand in vedere ca sunt relativ putini clienti care au primit beneficii de maturitate din asigurarea de viata si la acel moment au resimtit ca nu trebuie sa plateasca impozit pe suma primita", afirma Theodor Alexandrescu (foto).

In opinia sa, pentru o piata emergenta cum este Romania, un avantaj fiscal la inceputul contractului precum deductibilitatea primei este mai binevenit decat la finalul acestuia. De asemenea, in contextul din ultimii ani, companiile s-au reorientat spre alte modalitati decat cele de cresteri salariale, prin care sa ofere angajatilor mai multe beneficii.

Astfel, "asigurarile de sanatate reprezinta o optiune avantajoasa atat din punctul de vedere al angajatului, cat si al angajatorului. Angajatul primeste protectie financiara in cazul imbolnavirilor, iar compania isi poate deduce cheltuielile cu primele platite in limita a 250 euro pe an. Dar pentru a incuraja dezvoltarea pietei, oferirea unei deductibilitati complete si imediate este esentiala. Multe companii ar fi dispuse sa investeasca in acest beneficiu daca ar exista un nivel mai mare al deductibilitatii", mai spune reprezenantul MetLife.

El adauga faptul ca, in acelasi timp, introducerea deductibilitatii fiscale pentru asigurarile de viata ar putea duce, in timp, la includerea acestora in pachetele de beneficii pentru angajati. "Dezvoltarea pietei de asigurari de viata poate fi sustinuta si prin progresul in implementarea reformei in sanatate, prin crearea unui cadru legislativ care sa opreasca volatilitatea (mutarea) clientilor, precum si prin campanii de educare si informare a populatiei in privinta utilitatii asigurarii de viata si sanatate".

Piata de asigurari de viata este in stagnare

"Previziunile pentru 2014 trebuie sa tina cont cel putin de statisticile ultimului semestru din anul curent, care la finalul lunii noiembrie erau incurajatoare. Estimam ca anul viitor piata va inregistra o crestere de pana la 5%, in special datorita bazei la care ne raportam. Pentru a avea o crestere de aproximativ 10% in 2014, trebuie sa se implementeze anumite proiecte aflate in discutie: progres in implementarea reformei in sanatate, crearea unei cadru legislativ care sa opreasca volatilitatea (mutarea) clientilor, introducerea stimularii fiscale prin deductibilitate la incheierea asigurarii de viata, campanii de educare a populatiei in privinta utilitatii asigurarilor", afirma Theodor Alexandrescu.

Citeste si:

Desi piata de asigurari de viata din Romania este in stagnare, in perioada urmatoare "vom fi martorii unei consolidari a pietei, cu siguranta, in special datorita bazei la care ne raportam si a nematerializarii potentialului pana la acest moment. Pentru a vedea rate de crestere puternice trebuie sa vedem intai o accelerare a modificarilor structurale ale cadrului legislativ si implementarea unor reforme in domenii cheie, precum cel al sanatatii.", este de parere seful MetLife.

Din acest punct de vedere, compania americana de asigurari, prin vocea directorului general, sustine ca se implica in discutiile cu autoritatile pentru implementarea reformei in sanatate, pentru crearea unui cadru legislativ care sa consolideze consultanta corecta din partea agentilor de asigurari si astfel sa fie redusa volatilitatea clientilor.

"In plus, sustinem initiativele de informare si educare a populatiei pentru a dezvolta la romani o cultura a protectiei oferite de asigurarea de viata si de sanatate. Noi, Metropolitan Life, preluam riscurile majore din viata clientilor nostri, oferindu-le in schimb confort si liniste sufleteasca. Asadar, fiind companie de asigurari de viata, avem aceasta capacitate si abilitate de a prelua in administrare riscurile la care sunt expusi oamenii: riscul de a trai prea putin privandu-i pe cei dragi de sprijinul nostru, riscul de a trai prea mult fara a ne pastra stilul de viata actual la pensie si riscul de a trai in conditii nedorite (invalizi sau bolnavi). Noi preluam aceste riscuri, iar cand unul din ele se concretizeaza, clientii sau beneficiarii primesc sprijinul financiar de care au nevoie pentru a depasi mai usor respectiva situatie.", conchide Alexandrescu.