Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de lege prin care stabileste conditiile in care o tranzactie sau chiar o serie de tranzactii pot fi considerate de fisc drept artificiale, foarte multe dintre aceste criterii avand un caracter general si neclar, noteaza Mediafax.

Potrivit proiectului de act normativ, tranzactiile pot fi considerat artificiale daca se deruleaza intr-o maniera care in mod normal nu ar fi utilizata in cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile, daca includ elemente care au efectul de a se compensa sau de a se anula reciproc sau daca sunt circulare ca natura.

De asemenea, inspectorii fiscali pot declara o tranzactie ca fiind artificiala in cazul in care conduce la obtinerea de avantaje fiscale semnificative, dar acest lucru nu se reflecta in riscurile comerciale asumate de contribuabil sau in fluxurile sale de numerar, sau profitul preconizat inainte de impozitare este nesemnificativ in comparatie cu valoarea avantajelor fiscale scontate.

"Scopul unei tranzactii sau al unei serii de tranzactii consta in evitarea impozitarii in cazul in care, indiferent de orice intentii subiective ale contribuabilului, el eludeaza obiectul, spiritul si scopul dispozitiilor fiscale care s-ar aplica in mod normal", reprezinta un alt criteriu de determinare a tranzactiilor artificiale propus de Ministerul Finantelor.

Scopul este considerat a fi esential in cazul in care orice alt scop care este sau ar putea fi atribuit tranzactiei pare cel mult neglijabil, avand in vedere toate circumstantele cazului.

Citeste si:

"Daca o tranzactie sau o serie de tranzactii a condus la un avantaj fiscal, se compara valoarea impozitului datorat de un contribuabil, avand in vedere aceste tranzactii, cu valoarea pe care acelasi contribuabil ar datora-o in aceleasi circumstante in absenta tranzactiei/tranzactiilor. In acest context, se analizeaza daca apare una sau mai multe dintre urmatoarele situatii: (i) o suma nu este inclusa in baza de impozitare; (ii) contribuabilul beneficiaza de o deducere; (iii) s-a inregistrat o pierdere fiscala; (iv) nu este datorat niciun impozit retinut la sursa; (v) impozitul platit in strainatate este compensat", se mai spune in proiectul de act normativ.

Prevederea privind tranzactiile artificiale a fost introdusa in Codul Fiscal valabil de la 1 ianuarie 2014, dar pana in prezent nu erau definite acest tip de tranzactii si nu exista norme de aplicare.

Codul Fiscal prevede doar ca la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei.

"In cazul in care tranzactiile sau o serie de tranzactii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca facand parte din domeniul de aplicare al conventiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzactii artificiale se intelege tranzactiile sau seriile de tranzactii care nu au un continut economic si care nu pot fi utilizate in mod normal in cadrul unor practici economice obisnuite, scopul esential al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate", se mai arata la articolul 11 alin 1 al Codului Fiscal.