La studiu au participat directori generali si manageri din 70 de banci europene, inclusiv din Romania.

Pe fondul dependentei puternice a bancilor din Romania de veniturile din dobanzi, incetinirea activitatii de creditare a avut un impact profund negativ asupra venitului net bancar (VNB).

Responden tii din Romania sunt de parere insa ca acesta isi va reveni pe termen mediu, 70% dintre ei anticipand cresteri de pana la 2% pe an in urmatorii 3 ani. Spre comparatie, in regiunea Europei Centrale si de Est (ECE), asteptarile sunt oarecum mai modeste, cu rate anuale de crestere usor negative, in special induse de perspectivele pesimiste din Ungaria si Slovacia.

Pe segmentul de retail, volumul de credite a scazut pe fondul politicilor de risc mai conservatoare ale bancilor si al apetitului scazut al populatiei pentru noi imprumuturi. De cealalta parte insa, tendinta populatiei de a economisi s-a pastrat in timpul crizei, concretizandu-se intr-o crestere usoara dar constanta crestere a depozitelor populatiei.

Citeste si:

In ceea ce priveste asteptarile pentru viitor, bancile din Romania anticipeaza in continuare un volum al depozitelor in crestere, cu semnale mixte insa pe partea de creditare. Ratele de crestere asteptate pentru depozite se indreapta spre 5% pe an si chiar mai mult, mentinandu-se asadar ritmul anual de crestere de aproximativ 7%, din ultimii ani. Referindu-se insa la evolutia volumelor de credit, bancherii nu par sa ajunga la un consens, parerile fiind foarte impartite intre cresteri de pana la 5% si scaderi de acelasi nivel.

Scad veniturile din dobanzi, dar bancile vor echilibra pe partea de comisioane

Pe masura ce marjele de dobanzi se asteapta sa se diminueze (67 % dintre respondentii din Romania), managerii sunt totusi increzatori ca veniturile din speze si comisioane vor echilibra VNB. Astfel, 88% dintre participantii se asteapta ca aceste venituri sa creasca. Avand in vedere ca la momentul actual ponderea lor in total VNB (de sub 20%) este inca sub nivelu rile din ECE (cu aproximativ 5 puncte procentuale), aceste cresteri par cu atat mai probabile.

Din perspectiva de cost, in jur de 80% dintre bancile participante din Romania se asteapta ca raportul cost venituri (CIR – Cost-Income Rati o) sa ramana undeva intre 50% si 60%. Acest nivel este inca usor mai scazut decat in alte tari europene, unde indicatorul trece de multe ori de 60% pe fondul costurilor aditionale de reglementare si al taxelor bancare mai ridicate.

Pentru imbunatatirea indicatorilor de cost, majoritatea bancilor din Romania au lansat deja programe de eficientizare. Avand insa in vede re rezultatele de multe ori limitate ale acestora, 83% dintre respondenti sunt de parere ca exista potential aditional de reducere a bazei de costuri. Totusi, pentru a atinge acest obiectiv sunt necesare masuri de eficientizare mai inovato are si sofisticate.