In termeni nominali, veniturile inregistrate de ANAF au depasit cu 1,8 miliarde lei incasarile bugetare totale raportate in prima luna a anului trecut, cand s-au cifrat la 14,21 miliarde lei, informeaza Mediafax.

"Odata cu operationalizarea partiala a Directiei Antifrauda Fiscala se constata o imbunatatire a colectarii impozitelor care reflecta diminuarea evaziunii fiscale", se arata intr-un comunicat al ANAF. Cea mai importanta crestere de incasari a provenit din taxa pe valoarea adaugata, unde s-au realizat venituri de 5,02 miliarde lei, cu 758,06 milioane lei (17,7% indice nominal) mai mari decat incasarile din 2013 (4,27 milliarde lei). Gradul de realizare a programului a fost de 110,29%.

Incasarile din TVA pentru operatiunile interne in luna ianuarie 2014 au fost mai mari fata de cele din ianuarie 2013 cu 10,83 % (+595,26 milioane lei) si cu 10,76% mai mici (-58,70 milioane lei ) la importul de bunuri. In domeniul accizelor programul de incasari a fost realizat in proportie de 124,98%. Fata de incasarile din perioada analizata a anului precedent, accizele au fost mai mari cu 12,5% (in termeni nominali), respectiv 2,36 miliarde lei fata de 2,1 miliarde lei in luna ianuarie 2013 (+ 262,69 milioane lei).

In ceea ce priveste impozitul pe profit, s-au incasat 247,21 milioane lei, cu 53,57 milioane lei mai mult decat in 2013 (193,64 milioane lei) iar incasarile la capitolul "rest venituri" au fost mai mari cu 793,55 milioane lei fata de perioada similara a anului 2013.