VISA Europe promoveaza plata taxelor si impozitelor cu cardul prin 4 modalitati: online, la cele 18 infochioscuri care vor fi deschise in tara, direct in sediul primariilor si in cateva locuri special amenajate in mall-uri si supermarket-uri din 6 orase din tara.

Deocamdata, locatiile speciale din centrele comerciale unde contribuabilii isi vor putea plati taxele pe durata campaniei sunt: Auchan Vitan si Auchan Titan (Bucuresti), Bucuresti Mall, Cora Pantelimon (Bucuresti), Sun Plaza Mall (Bucuresti), Baneasa Shopping City - Agentia Raiffeisen Bank (Bucuresti), Promenada Mall - Agentia Raiffeisen Bank (Bucuresti), Iulius Mall (Cluj-Napoca), Maritimo (Constanta), Iulius Mall (Iasi), Promenada Mall (Targu-Mures).

Dupa incheierea campaniei, pe 31 martie, locatiile speciale unde angajatii primariilor si reprezentanti VISA vor fi prezenti la un stand si vor putea accesa baza de date cu contribuabilii care pot efectua plata taxelor cu cardul, se vor inchide. In schimb, contribuabilii vor putea apela la cele 18 infochioscuri instalate permanent de primarii.

Alte locuri special amenajate urmeaza sa mai deschise in curand in cele 6 orase. Puteti verifica pe site-ul VISA ce noi locatii vor permite plata taxelor si impozitelor.

De asemenea, VISA Europe anunta si 18 infochioscuri (foto) la care contribuabilii vor putea plati cu cardul taxele locale.

AFI Cotroceni si Cora Lujerului din Bucuresti sunt primele mall-uri unde sunt instalate astfel de dispozitive.

Ce trebuie sa stii despre campania de plata a taxelor si impozitelor cu cardul

Toti posesorii de carduri Visa care isi achita taxele si impozitele locale cu cardul in perioada 15 ianuarie - 31 martie 2014 vor participa la o promotie in cadrul careia vor putea castiga, prin tragere la sorti, premii totale in valoare de peste 130.000 lei. Fiecare plata efectuata cu cardul Visa reprezinta o inscriere automata in promotie si o sansa in plus la tragerea la sorti.

Citeste si:

Totodata, Visa Europe, impreuna cu bancile membre, organizeaza pentru al doilea an consecutiv competitia nationala de plata a taxelor si impozitelor locale cu cardul, la care pot participa toate primariile din tara care accepta plata cu cardul.

Primaria care va sustine cel mai activ plata taxelor si impozitelor locale cu cardul va primi titlul onorific de "Cea mai moderna primarie" in cadrul unei conferinte de presa. Pentru a sublinia angajamentul primariilor de a promova plata taxelor si impozitelor cu cardul si de a oferi sanse egale tuturor oraselor, primaria castigatoare va fi desemnata in functie de numarul de plati cu cardul raportat la 1.000 de locuitori, de diversitatea modalitatilor de plata a taxelor cu cardul puse la dispozitia cetatenilor (POS, online si locatii speciale), precum si de masurile implementate pentru promovarea modalitatilor alternative de plata a taxelor si impozitelor cu cardul.

La sfarsitul anului trecut, plata taxelor si impozitelor locale cu cardul direct la POS la sediile administratiilor fiscale era acceptata de 176 de primarii, potrivit datelor raportate de bancile din Romania membre ale Visa Europe.

"Am observat in ultimul an ca tot mai multe primarii incep sa se orienteze spre acceptarea platii online pe ghiseul.ro, platforma pusa gratuit la dispozitia lor, si sa renunte la platformele proprii. Astfel, numarul primariilor care accepta plata cu cardul prin ghiseul.ro a crescut cu 70% anul trecut, la 73 de municipalitati, iar alte 30 de primarii se aflau in procedura de inrolare pe platforma la finalul anului 2013. Salutam in acest sens eforturile realizate de autoritati in directia sustinerii active a dezvoltarii platilor online si vom continua sa lucram indeaproape cu bancile membre si autoritatile locale pentru a creste increderea in utilizarea cardurilor", spune Catalin Cretu, director regional pentru Romania si Croatia in cadrul Visa Europe.

In total, 96 de primarii acceptau plata online a taxelor si impozitelor locale la finalul anului trecut, in conditiile in care internetul permite contribuabililor sa-si achite taxele oricand si de oriunde, evitand astfel eventualele cozi de la ghisee.

Visa Europe, impreuna cu bancile membre si cu sprijinul autoritatilor locale, promit sa extinda in primul trimestru din 2014 lista locatiilor special deschise pentru plata taxelor si impozitelor locale cu cardul. Lista primariilor care accepta plata cu cardul a taxelor si impozitelor la ghiseu si online, precum si datele actualizate in timp real privind locatiile speciale unde se pot plati taxele si impozitele locale cu cardul, sunt disponibile pe site-ul http://goo.gl/tqBkND.

Valoarea totala a taxelor si impozitelor platite cu cardul in Romania a crescut anul trecut cu 36%, la 133 milioane lei, sustinuta de tranzactiile la POS (+38%), potrivit datelor raportate de bancile din Romania membre ale Visa Europe.
In acelasi timp, anul trecut, romanii au folosit mai des cardurile pentru a-si achita taxele si impozitele si au realizat peste 372.000 de plati electronice, in crestere cu 31% comparativ cu 2012. Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a crescut usor anul trecut, cu 4%, la 358 lei.