"In perioda de 6 luni in care am detinut functia de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Astra a fost supusa unui control de fond amanuntit care a durat aproximativ 5 luni. Concluziile acestui control au fost inaintate Consiliului CSA care, cu unanimitate de voturi, a dispus in sarcina Astra un plan de masuri menit sa corecteze deficientele identificate de echipa de control. Acest plan de masuri avea ca termen de indeplinire data de 31 decembrie 2013, urmand ca in cazul in care nu ar fi fost indeplinit in integralitate sa se dispuna, pe principiul gradualitatii si in conformitate cu prevederile legale, masura administrarii speciale", a declarat Tudor, potrivit Mediafax.

Dupa infiintarea ASF, spune Tudor, exercitarea activitatii de control asupra entitatilor de pe toate cele trei piete supravegheate a fost preluata in integralitate de o directie nou creata, aflata in subordinea directa a presedintelui ASF, Dan Radu Rusanu.

"In calitate de vicepresedinte al ASF am solicitat presedintelui Rusanu efectuarea mai multor controale inopinate la mai multe societati de asigurare, inclusiv la Astra Asigurari. Aceste controale aveau ca obiect principal verificarea modului de solutionare a reclamatiilor privind acordarea despagubirilor. Desi nu toate controalele solicitate de mine au fost in cele din urma efectuate, Astra Asigurari a fost verificata a doua oara prin control la sediu in mai putin de un an, perioada in care se afla in monitorizare prin plan de masuri", spune Tudor.

Potrivit lui Tudor, rezultatele celui de-al doilea control nu ii sunt conoscute pentru ca a demisionat din functia de vicepresedinte al ASF in luna octombrie 2013.

"Prin urmare, masura luata astazi de ASF este efectul activitatii de control a CSA al carei presedinte am fost pana in aprilie 2013 si rezulta din nerespectarea de catre Astra Asigurari a planului de masuri dispus de catre Consiliul CSA. De altfel, administrarea speciala a Astra Asigurari (...) nu este o sanctiune contraventionala in temeiul legii de functionare a sectorului de asigurari, respectiv Legea 32/2000, ci doar o masura administrativa pe care autoritatea o poate dispune in vederea ameliorarii modului de administrare a entitatii supravegheate, in temeiul Legii 503/2004", a spus Tudor.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat, marti, ca a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala a companiei Astra, cea mai mare firma de asigurari, aflata in proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, a suspendat dreptul de vot si de dividend al actionarilor si conducerea si a numit firma KPMG ca administrator special.

Presedintele ASF, Dan Radu Rusanu, a declarat, marti, intr-o conferinta, ca Daniel Tudor, in calitate de fost presedinte al CSA, a protejat Astra Asigurari si va avea "multe de raspuns", intrucat in cinci ani compania nu a fost controlata "aproape deloc".

"In ultimii cinci ani, Astra Asigurari nu a fost controlata aproape deloc. A fost un control inceput in 2012 si finalizat in 2013, mai precis vineri, 26 aprilie 2013, in conditiile in care noua conducere a ASF a venit luni, 29 aprilie 2013. Noi am gasit controlul finalizat. Fosta conducere CSA a stabilit un plan de masuri esalonat pe noua luni, pana la 31 decembrie 2013. Domnul Daniel Tudor probabil ca va avea multe de raspuns. Omul Daniel Tudor a fost cel care a protejat Astra", a spus Rusanu.

Tudor a condus CSA in perioada octombrie 2012-aprilie 2013 si a fost vicepresedinte ASF sectorul asigurarilor in perioada aprilie - octombrie 2013.
Astra este cel mai mare asigurator local dupa nivelul primelor subscrise in 2012 si este controlata indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.
Tudor sustine ca Rusanu a facut afirmatii mincinoase cu privire la salarizarea membrilor Consiliului CSA.

Citeste si:

"Va informez ca salariile membrilor executivi ai Consiliului ASF sunt identice cu cele ale membrilor Consiliului fostei CSA. La fel, salariul presedintelui ASF este identic cu salariul fostului presedinte CSA. De altfel regulamentul de salarizare al membrilor Consiliului CSA a fost schimbat la solicitarea mea inca din ianuarie 2013 ca urmare a angajamentelor pe care mi le-am luat la numirea in functie. In acest sens, la mai putin de 2 luni de la preluarea presedintiei Consiliului CSA am plafonat veniturile membrilor prin modificarea modalitatii de acordare a stimulentelor", a spus Tudor.

Rusanu a afirmat ca in 2013 salariile membrilor Consiliului ASF se situau la jumatatea nivelului salariilor fostilor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Seful ASF a mai spus ca va inainta comisiei de specialitate din Parlament o propunere prin care va solicita reducerea cu 50% pentru acest an, comparativ cu 2013, a salariilor membrilor Consiliului ASF.

"Daca se va aproba, salariile conducerii ASF se vor situa la 7.000 de euro, de la 14.000 de euro in 2013 si de la peste 30.000 de euro in cazul fostei conduceri CSA. Ulterior, reducerea salariilor se va aplica si celorlalti angajati ai institutiei", a spus Rusanu.

El a adaugat ca bugetul de venituri si cheltuieli al ASF pentru acest an nu prevede acordarea de stimulente si a primei de vacanta salariatilor institutiei.
"In 2013 au fost acordate stimulente si prime de vacanta", a spus Rusanu.

Tudor afirma insa ca fondul de salarizare al ASF a fost marit in mod iresponsabil chiar de catre presedintele ASF incepand cu luna august 2013, prin majorarea pana la dublu a salariilor angajatilor de la momentul infiintarii ASF si prin angajarea in plus a peste 250 de persoane, contrar tuturor angajamentelor luate anterior.

"In concluzie, afirmatiile tendentioase facute la adresa mea precum si actiunile concrete ale presedintelui ASF Dan Radu Rusanu nu sunt menite decat sa deturneze atentia opiniei publice de la problematica recent dezvaluita de presa a salarizarii conducerii ASF si de la subiectele vizate de ancheta DNA aflata in curs", a mai spus Tudor.

La inceputul acestei luni, ASF a anuntat ca politica salariala pentru conducerea institutiei este stabilita potrivit legii de infiintare a ASF, cu modificarile ulterioare.

"Salariile conducerii ASF nu sunt stabilite in mod arbitrar, ci pe baza prevederilor OUG 94/2013 si sunt limitate la nivelul salarizarii Consiliului de Administratie al BNR. Nivelul salarizarii membrilor Consiliului ASF este mult sub cel al conducerii fostelor comisii de supraveghere (CSA, CNVM si CSSPP). Cel mai mare venit lunar net din cadrul ASF este al Presedintelui ASF - echivalentul in lei a 14.000 de euro (informatia a fost facuta publica inca din 30 mai 2013), iar veniturile lunare nete ale prim-vicepresedintelui ASF si vicepresedintilor ASF sunt echivalentul in lei a 12.000 de euro", se spunea in comunicatul institutiei din 3 februarie.