Intrebat de jurnalisti daca in aceasta perioada de interimat va schimba structura conducerii la Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC Bank) pentru a-l inlocui pe Radu Ghetea din functia de presedinte, premierul a raspuns ca da.

"Da. Sunt niste proceduri, eu semnez ordinul probabil luni", a spus Ponta, aratand ca fostul ministru al Finantelor Daniel Chitoiu a pregatit ordinul in acest sens, dar "nu a mai apucat sa-l semneze". Ponta a preluat, joi, mandatul interimar de ministru al Finantelor.

In luna noiembrie, Chitoiu a afirmat ca a fost sunat de catre presedintele Traian Basescu, in urma cu doua-trei saptamani, care l-a rugat ca Radu Ghetea sa nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni, fara a motiva aceasta interventie. Declaratia a fost facuta in contextul in care Ioana Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a luat, in 9 septembrie 2013, un credit in lei de la CEC Bank, in valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpara un teren de 290 hectare din judetul Calarasi, imprumut garantat cu soldurile prezente si viitoare ale unui cont deschis la CEC si cu terenul agricol achizitionat.