"Propunerea de azi (joi, n.r.) a fost de a exista un pas intermediar al reducerii (comisioanelor interbancare - n.r.). Pana cand regulamentul UE se aproba o sa existe o plafonare intermediara, asteptam propuneri din partea celor care au participat astazi la discutii care ar fi acest nivel si care ar fi perioada de implementare in pasi", a declarat joi secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Dan Manolescu, la finalul unei dezbateri publice organizata de Finante despre proiectul privind limitarea platilor in numerar si a comisioanelor interbancare, conform Mediafax.

Investitorii straini au solicitat autoritatilor la dezbatere sa amane proiectul privind limitarea comisioanelor interbancare pana la momentul adoptarii regulamentului la nivelul Uniunii Europene, considerandu-l prematur si in lipsa unui studiu de impact.
"Pe un proiect european, noi aparent iesim cu o lege inainte ca acest proiect sa fie finalizat, fara sa fi facut un calcul al impactului asupra categoriilor implicate si cu o perioada de tranzitie de sase luni in loc de doi ani. Consideram ca este prematur si am prefera sa fie amanat pana va fi implementat regulamentul european", a declarat joi Mihai Bogza, presedintele Consiliului Investitorilor Straini (CIS).

El a aratat ca bancile vor trece costurile in alta parte, respectiv la consumatori, mai ales dupa doi ani in care sistemul bancar a inregistrat pierderi, iar anul trecut profitul marginal a fost obtinut din diferenta de trecere de la standardele RAS la IFRS. Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitenta a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale carei terminale se realizeaza plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informatiilor obligatorii din acrodurile banca-comerciant constituie contraventie si vor fi sanctionate cu amenzi cuprinse intre 10.000 de lei si 200.000 de lei. Ministerul Finantelor aminteste ca la nivelul Comisiei Europene a fost elaborat un proiect de regulament care prevede ca, intr-o prima faza, vor fi plafonate comisioanele interbancare pentru tranzactii transfrontaliere la 0,2% din valoarea tranzactiei pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit, urmand ca in cea de-a doua etapa (dupa doi ani de la data intrarii in vigoare a reglementarii) plafonarea comisioanelor sa fie aplicata si operatiunilor nationale efectuate cu cardurile de debit, respectiv cele de credit.

"In cazul Romaniei, in concordanta cu regulile celor doua sisteme de carduri, nivelul comisionului interbancar aplicabil pe piata nationala a platilor cu carduri este rezultatul unui acord multilateral intre bancile care detineau circa 98% din piata interna a cardurilor, si prezinta urmatoarele valori: 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzactiile ATM, in care comisionul este platit de banca emitenta bancii achizitoare (proprietara ATM-ului), si 1,00 % (standard), 1,50 % (e-commerce) si 0,7% (petrol) pentru tranzactiile POS, in care comisionul este platit de banca achizitoare bancii emitente)", se arata in nota de fundamentare a proiectului.

Manolescu a aratat in discutia de joi ca regulamentul la nivelul Uniunii Europene se va aplica la un moment dat si atunci fiecare tara va prelua direct regulamentul, spre deosebire de o directiva, care presupune alti pasi de implementare. "Sunt si alte state care au facut pasul inainte, exista o tendinta ca statele UE sa faca in anumite situatii pasi aniticipati in ideea in care odata stabilite anumite lucruri la nivel euroepan, ele chair se intampla. Exista un regulament UE care se va aplica oricum anul acesta sau anul viitor, ideea era ca proiectul sa cuprinda toata zona aceasta a platilor", a spus Manolescu.

La randul sau, Cosmin Vladimirescu, directorul general al MasterCard pentru Romania si Moldova, si-a exprimat ingrijorarea privind efectele masurii, afirmand ca si la nivel european exista voci care sunt impotriva acestui proiect. El a sustinut ca in ultimii ani piata platilor cu cardul la comercianti a avut cresteri de 30-40% datorita investitiilor masive realizate in infrastructura, iar fara acestea, odata cu reducerea comisioanelor, avansul s-ar putea diminua consistent, mai ales ca Romania are un grad de penetrare al platilor electronice de 6%, fata de o medie europeana de 30%.

Citeste si:

"Cand o sa ajungem la nivelul Poloniei, care se afla la 35% plati electronice, fata de 6% Romania, atunci putem sa ne gandim sa scadem niste comisioane", a spus Vladimirescu. De altfel, reprezentantii celor doua mari companii de carduri, MasterCard si Visa, au reactionat imediat dupa lansarea publica a proiectului, avertizand asupra efectelor negative care ar putea aparea in urma reducerii comisioanelor interbancare.

Catalin Cretu, directorul Visa Europe pentru Romania, a reamintit ca autoritatile trebuie sa ia in calcul si sa analizeze toate efectele posibile ale unei reduceri "drastice si bruste" a comisioanelor interbancare pentru platile cu cardul prin legislatie, astfel incat sa nu impacteze negativ investitiile in tehnologiile de plata si utilizarea cardurilor. "Nu cred ca aceste comisioane trebuie reglementate prin lege, dar daca vreti sa mergeti in aceasta directie va recomandam coborarea la niveluri rezonabile a comisioanelor, pentru ca daca se coboara brusc vor fi riscuri", a apreciat Cretu.

Pe de alta parte, reprezentantii marilor retaileri vor aplicarea imediata a acestor reduceri de comisioane, spunand ca piata cardurilor ar fi profitabila pentru banci chiar si in absenta comisioanelor, citand datele unui raport intocmit de Consiliul Concurentei. "Consideram ca initiativa merita sa fie adoptata si cat se poate de urgent. Concurenta intre retaileri este una de pret, acestia vor transmite in pretul final catre consumator economia facuta prin reducerea comisioanelor", a afirmat Adrian Manolache, reprezentant al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania.

Presedintele CIS a insistat asupra realizarii unui studiu de impact, cu atat mai mult cu cat implicatiile sunt atat de mari.
"Deci retalierii vor transfera reducerea comisioanelor catre consumatori, utilizatorii vor sa fie scutiti de catre banci de cresteri de costuri, ar parea ca toata lumea castiga pentru ca sunt si banci emitente si banci acceptatorare, de aceea spun ca ar fi interesat un studiu de impact sa vedem cum stam", a apreciat Bogza. Manolescu i-a transmis insa ca s-ar intarzia deja foarte mult procesul de implementare daca se asteapta realizarea unui asemenea studiu, avand in vedere ca s-au realizat studii deja la nivel european inainte de a fi demarat proiectul de regulament.

Consiliul Concurentei este de acord cu aplicarea cat mai rapida a proiectului, mai ales ca au existat runde de discutii la nivelul institutiei cu cei implicati, sustinand ca bancile stabilesc comisioanele prin intelegeri si posibile carteluri. "Sa spunem lucrurilor pe nume: comisioanele intre banci sunt facute prin intelegere si prin posibile carteluri. Spun posibile pentru ca ele trebuie demonstrate", a spus Georgeta Fotino, directorul Directiei Servicii la Consiliul Concurentei.

Bogza a reactionat vehement, solicitandu-i directorului CC sa nu faca astfel de afirmatii fara sustinere. Dupa trimiterea propunerilor la Ministerul de Finante si, probabil, o noua runda de discutii, reprezentantii ministerului vor rescrie proiectul, pe care il vor inainta Guvernului spre aprobare, dupa care va intra in Parlament pentru a fi votat.