"Maine voi prezenta Consiliului ASF rapoartele finale, dupa control si investigatii la BCR, Depozitarul Central si SSIF Broker, cu propuneri de amenzi si de sesizare a organelor de cercetare abilitate de la caz la caz", a declarat Mircea Ursache, vicepresedintele ASF responsabil cu piata de capital.

In cazul fraudei de la firma de brokeraj Harinvest din Ramnicu Valcea, brokerul Maria Voinea ar fi vandut actiunile din portofoliile a 48 de clienti pentru a acoperi pierderile rezultate din tranzactionarea de produse structurate. Totodata, exista suspiciunea ca in data de 22 august 2013 ea a sustras de la Depozitarul Central 1 milion de actiuni Fondul Proprietatea detinute de o persoana fizica, fara sa aiba dreptul de a desfasura servicii de investitii financiare pentru persoana vatamata si cauzand un prejudiciu de 840.000 lei, potrivit Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).

"Se retine totodata, ca in perioada 19.09.2013 - 23.10.2013, inculpata V.M sprijinita de suspectul D.D, angajat al unitati bancare, a procedat la efectuarea, cu intentie, de tranzactii care au lansat semnale false pe piata, determinand cresterea artificiala a pretului unor actiuni, in raport cu valoarea lor reala, cu scopul de a obtine rapid lichiditati. In acelasi context, inculpata a derulat tranzactiile ce constituiau pasii care conduceau la manipularea pietei utilizand procedee fictive", mentioneaza DIICOT, potrivit Mediafax.

Intr-un comunicat cu antetul Harinvest transmis in prima parte a lunii decembrie a anului trecut se arata ca un angajat al Harinvest a "creionat un sistem de rostogolire a obligatiilor de decontare" impreuna cu BCR si SSIF Broker.

"Sistemul de rostogolire functiona atat timp cat existau suficiente sume de bani astfel incat, in ciuda pierderilor imense inregistrate zilnic, sa se poata respecta angajamentele de vanzare la preturi in scadere din partea Harinvest si reachizitionare la preturi mai mari de la cele 2 contraparti numite, BCR si SSIF Broker (...) Din dorinta de a dispune de cat mai mult numerar pentru rostogolirea decontarilor, agentul Harinvest, Voinea Maria, foloseste in scop nelegitim sold-urile disponibile in cadrul Harinvest de catre clienti si le foloseste fara stirea/acceptul acestora. In momentul in care nu mai are lichiditati, sistemul trece la a doua faza: vanzarea de actiuni din conturile clientilor fara acceptul acestora si folosirea acelorasi conturi fantoma, fara reflectarea transfer-in/transfer-out de instrumente financiare precum si rascumpararea lor la preturi mai mari, contraparte si de aceasta data fiind BCR pana in data de 13 noiembrie 2013 si ulterior SSIF Broker Cluj. O buna parte din actiunile instrainate nu mai sunt insa rascumparate in ultimile zile", se arata in email-ul respectiv, care nu este semnat.

Cazul investitorilor pagubiti de la Harinvest a intrat in atentia ASF si ulterior a organelor de cercetare penala, dupa ce Depozitarul Central a folosit, la jumatatea lunii noiembrie, 500.000 de euro din rezerva Fondului de garantare pentru decontarea unor tranzactii intermediate de Harinvest, intrucat firma de brokeraj nu a avut banii respectivi in cont in data decontarii.

Citeste si:

Depozitarul a recuperat banii de la Harinvest, care a fost nevoit sa vanda actiuni din portofoliu pentru a rambursa banii utilizati din rezerv fondului de garantare. Potrivit Depozitarului Central, Harvinvest a confirmat ca detine acordul clientilor pentru tranzactii sell-out speciale pe contul clientilor sai, prin completarea si semnarea documentelor aferente acestor operatiuni. Operatiunile sell-out nu au fost impuse, adica nu au fost dispuse de Depozitar.

Brokerul de la Harinvest Maria Voinea este suspectata de DIICOT ca a falsificat notificari catre Depozitarul Central si in care figura ca clientii si-ar fi dat acordul pentru tranzactiile sell out. ASF a derulat un control in luna noiembrie la Harinvest in urma caruia a dispus pentru inceput suspendarea activitatii Harinvest pentru trei luni si amendarea cu 6.770 de lei (0,1% din cifra de afaceri din 2012). Cuatumul amenzii a fost redus ulterior la 677 de lei, autoritatea invocand o eroare de redactare.

La jumatatea lunii decembrie, ASF a retras autorizatia de functionare a Harinvest, a aplicat amenzi de 618.500 de lei si a interzis mai multor angajati sa mai activeze pe piata de capital intre trei si cinci ani. Maria Voinea a fost amendata cu 100.000 de lei de ASF si i s-a interzis sa mai activeze timp de cinci ani pe piata de capital.
Din totalul amenzilor, firma de brokeraj a fost sanctionata cu 338.500 de lei, suma redusa partea a doua a lunii ianuarie la 33.850 de lei, autoritatea invocand si de aceasta data o eroare de redactare. Valoarea cumulata a amenzilor dictate de ASF a scazut astfel de la 618.500 de lei la 313.850 de lei.

Vicepresedintele ASF Mircea Ursache afirma in luna februarie ca Fondul de compensare a investitorilor trebuie accesat pentru a-i despagubi pe pagubitii de la Harinvest. Despagubirile sunt limitate la 20.000 de euro de persoana.

La finalul anului trecut, Fondul dispunea de aproximativ 3,7 milioane euro fonduri pentru compensare, insa poate transfera banii doar daca ASF a constat ca Harinvest nu dispune de resurse financiare pentru restituirea activelor clientilor. Fondul poate compensa si daca o autoritate judiciara a emis o hotarare definitiva prin care este suspendata posibilitatea investitorilor de a-si exercita drepturile cu privire la valorificarea creantelor asupra respectivei societati.

Harinvest a intermediat anul trecut tranzactii de 325,5 milioane lei, clasandu-se pe locul 13 in topul brokerilor de la BVB, cu o cota de piata de 1,2%. Cele mai mari tranzactii au fost realizate cu produse structurate, operatiunile cu aceste titluri insumand 277,3 milioane lei (26,09% pe acest segment). Firma este controlata de presedintele CA - Veronel Lungu (30,86%), un membru CA, Ion Antonescu (23,05%), si alte doua persoane fizice, Valentin Cismaru (23,05%) si Dumitru Craciunescu (23,04%).