Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) vrea sa permita si firmelor sa achite, prin sistemul national www.ghiseul.ro, taxele si impozitele, si sa introduca si modalitatea de plata direct de pe telefonul mobil, serviciu disponibil in prezent doar pentru persoane fizice.

Propunea a fost discutata in cadrul unei intalnirii desfasurata vineri, 28 martie, la care au participat ministrul pentru Societatea Informationala, Razvan Cotovelea, ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu si presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Gelu Stefan Diaconu.

"Scopul intalnirii l-a constituit finalizarea informatizarii complete a sistemului de depunere online a declaratiilor fiscale si extinderea Sistemul national electronic de plata online a taxelor si impozitelor utilizand cardul bancar (SNEP), disponibil la www.ghiseul.ro, in vederea asigurarii platilor online a taxelor si impozitelor si de catre persoane juridice", se arata intr-un comunicat al Ministerului pentru Societatea Informationala (MSI).

In cadrul intalnirii a fost analizat stadiul actual al infrastructurii informatice a ANAF si Ministerului Finantelor Publice (MFP) in vederea identificarii zonelor unde este necesar a se interveni, precum si posibile surse de finantare pentru achizitionarea si implementarea sistemelor informatice.

"De asemenea, au fost discutate modalitatile prin care persoanele fizice si juridice pot depune online declaratiile fiscale si impunerile de plata", se mai spune in comunicat. La finele lunii martie, ministrul Cotovelea a calificat serviciile furnizate populatiei de ANAF ca fiind mizerabile si primitive, dupa ce in calitate de contribuabil a asteptat 45 de minute sa plateasca taxele datorate de familie statului.

"Stiu in detaliu situatia de la ANAF pentru ca si eu, la fel ca si alti cetateni ai Romaniei, am fost in situatia sa achit anumite contributii ale familiei si, dupa 45 de minute, nu am inteles deloc, sincer vorbind, cum este organizata aceasta institutie a statului. Este o mizerie ce se intampla acolo. Sunt nevoi mari, investitii financiare care trebuiau realizate pana acum, erau angajamente pe care Romania le-a luat in 2010, lucruri care inca nu functioneaza (...) Ceea ce se intampla acum la toate sediile ANAF este un privitimism daca ne comparam situatia cu alte state europene, cum ar fi Germania sau Austria, unde peste 99% din plati se fac online", a afirmat Cotovelea.

El a adaugat ca situatia de la ANAF poate fi schimbata prin utilizarea fondurilor europene care vor fi alocate Romaniei in perioada 2014-2020 pentru informatizarea administratiei publice. Potrivit comunicatului MSI, cele trei institutii vor "intensificarea colaborarii" in vederea adoptarii cat mai urgente a actelor normative prin care sa fie extinse serviciile frunizate de SNEP.

De asemenea, reprezentantii celor trei institutii au discutat despre integrarea in SNEP a unor noi modalitati de plata online, de tipul internet banking si mobile banking, iar platile taxelor si impozitelor sa poata fi efectuate atat de catre persoane fizice, cat si de catre persoane juridice.

Prin plata tip mobile-banking se intelege acel instrument de plata cu acces la distanta care presupune utilizarea unui echipament mobil (telefon, PDA - Personal Digital Assistant etc.) si a unor servicii furnizate de catre operatorii de telecomunicatii.

Plata tip internet banking este definita ca fiind acel instrument de plata cu acces la distanta care se bazeaza pe tehnologia internet (world wide web) si pe sistemele informatice ale emitentului. "La nivelul MSI, se afla in lucru o propunere de act normativ in acest sens, care urmeaza a fi transmisa in scurt timp spre avizare si MFP. Adoptarea acestui act normativ va avea o serie de beneficii precum scaderea timpului petrecut de catre cetatean si/sau persoana juridica pentru a achita taxe si impozite (timpul mediu de efectuare a unei plati prin SNEP este de maxim 4 minute) si scaderea costurilor administrative prin introducerea de canale alternative online de colectare taxe si impozite", se mai spune in comunicat.

MSI reaminteste ca, la finalul anului 2013, Guvernul a adoptat o hotarare prin care s-a stabilit ca plata comisionului aferent platii electronice cu cardul a taxelor si impozitelor prin intermediul www.ghiseul.ro (altul decat comisionul prevazut prin contract de catre banca cu care fiecare cetatean are contract) sa fie suportata de catre beneficiarul platii (respectiv de institutiile publice).

Din aprilie 2013, MFP si ANAF au initiat un proces de modernizare a administratiei fiscale finantat de Banca Mondiala in suma de 70 milioane de euro. Lansat in martie 2011, SNEP este diponibil pe www.ghiseul.ro si este administrat si operat de Agentia pentru Agenda Digitala a Romaniei (AADR), institutie aflata in subordinea MSI. In 2013, romanii au platit cu cardul taxe si impozite in suma de 133 milioane lei, in crestere cu 36%, avans sustinut de tranzactiile la POS, care au consemnat un plus de 38%, potrivit datelor raportate de bancile membre Visa Europe, plata medie situandu-se la 358 de lei.

La sfarsitul anului trecut, plata taxelor si impozitelor locale cu cardul direct la POS la sediile administratiilor fiscale era acceptata de 176 de primarii. Totodata, un numar de 96 de primarii acceptau plata online a taxelor si impozitelor locale, prin www.ghiseul.ro sau platformele proprii.

Sursa foto: captura Ghiseul.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri