"In literatura de specialitate nu exista un consens privind legatura semnificativa intre creditarea bancara si cresterea PIB. Unii autori spun ca rolul sectorului financiar in cresterea economica este supraevaluat. Mai mult decat atat, in momentele decuplarii ciclului economic de ciclul financiar, este posibila cresterea economica fara apel la creditare. In Romania ipoteza este confirmata de cifre, in conditiile in care in 2012 am avut o crestere negativa a creditului guvernamental real, dar PIB a crescut, la fel si in 2013, cand creditul real s-a contractat, dar PIB real a crescut cu 3,5%. Astfel, impactul creditului asupra cresterii economice nu trebuie supraestimat", a declarat Lazea la Conferinta de Risc de Tara 2014, organizata de Coface.

Pe de alta parte, Lazea a adaugat ca datele arata ca un impact mai mic asupra cresterii economice o are creditarea populatiei si in mai mare masura evolutia PIB este influentata de creditarea companiilor, potrivit Mediafax. "Creditele acordate populatiei sunt pentru consum si pentru locuinte. Creditele de consum nu au fost atat de importante pentru cresterea PIB pentru ca au fost destinate pentru cumparare de bunuri din import, iar importurile nu cresc PIB-ul, ci il diminueaza. De asemenea, creditul pentru locuinte a creat mai putina valoare adaugata, deoarece, pe de o parte, majoritatea tranzactiilor imobiliare s-a facut fara credit, raporul fiind de 9:1, in favoarea achizitiilor fara credite chiar si in perioada de boom, iar pe de alta parte, cele mai multe credite imobiliare au avut ca destinatie cumpararea de locuinte vechi, adica nu au contribuit la valoarea adaugata bruta", a aratat Lazea.

Mai mult, contributia firmelor din domeniul imobiliar la valoarea adaugata generata de companiile financiare este modesta, circa 2,5%, inclusiv in perioada de boom. "In conditiile in care serviciul datoriei pentru populatia Romaniei a ajuns la niveluri similare cu cel din zona euro, o fortare a reluarii creditarii pe acest segment nu pare o masura optima", considera Lazea.

Citeste si:

In ceea ce priveste creditarea firmelor, reprezentantul BNR apreciaza ca, desi are efecte mai puternice in PIB, aceasta nu a avut totusi efectul scontat.
El explica acest fenomen prin faptul ca doar 12-14% din firme apeleaza la credite pentru finatarea activitatii, preferand creditul comercial si datoriile fata de actionari sau vanzarea de active, siuatie valabila si inainte de criza.

"Creditarea firmelor reprezinta, intr-o buna masura, un potential neexploatat de bancile din Romania. Bancile trebuie sa faca mai mult pentru a credita firmele, si nu populatia. Nu asupra populatiei trebuie sa se concentreze. Pentru asta, bancile au nevoie de alte aptitudini, nu mai e de ajuns sa iei pe cineva de pe strada sa dea credite populatiei, ci este nevoie de analisti, care sa stie sa se aplece asupra unui bilantului, asupra activitatii firmelor, analiza este mai complicata", a mai spus Lazea.