Garanti Leasing a semnat cu Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) un acord de imprumut pe 5 ani pentru suma de 7,5 milioane de euro, fondurile urmand sa sprijine activitatea de finantare a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri), a anuntat societatea.

"In urma cu trei ani am inceput sa ne concentram mai degraba pe segmentele corporate si IMM, venind in intampinarea nevoilor financiare ale clientilor nostri. Companiile mici si mijlocii reprezinta o prioritate pentru economia romaneasca si au nevoie de surse diversificate de finantare pentru a-si creste afacerile. Prin urmare, ne bucuram sa demaram acest parteneriat, care este menit sa imbunatateasca accesul la finantare al intreprinderilor mici si mijlocii, ceea ce va stimula si dezvoltarea economiei locale", a declarat directorul general al Garanti Leasing, Okan Yurtsever (foto).

BSTDB a acordat prima facilitate de leasing in regiunea Marii Negre in 2003 si de atunci a semnat 16 acorduri in valoare de 103 milioane de euro in Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Romania, Rusia si Turcia. Imprumutul acordat Garanti Leasing creste suma operatiunilor de leasing semnate la peste 110 milioane de euro, se mai spune in comunicat, potrivit Mediafax.

Garanti Leasing (brandul sub care functioneaza compania Motoractive IFN) si-a inceput activitatea in urma cu 15 ani si este parte a grupului financiar-bancar Garanti Romania. De la inaugurare, compania a acordat peste 650 de milioane de euro pentru activele in leasing financiar si a semnat peste 40.000 de contracte de leasing.

In prezent, opereaza prin 7 birouri locale si alte 78 de agentii Garanti Bank din tara. Grupul Garanti mai include Garanti Bank si Garanti Credite de Consum (marca sub care functioneaza Ralfi IFN SA). Acesta este detinut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare banca privata din Turcia dupa active.

Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) este o institutie financiara internationala infiintata de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina. BSTDB sprijina dezvoltarea economica si relatia de cooperare regionala prin acordarea de imprumuturi, linii de credit, capital si garantii pentru proiecte si finantare pentru comert in sectoarele public si privat din tarile membre. Capitalul autorizat al bancii este de 3,45 miliarde de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri