Pentru a deveni operational, Fondul Proprietatea trebuie sa treaca mai intai de cateva hopuri birocratice. Problemele pornesc de la procedurile de evaluare ale proprietatilor care urmeaza sa fie restituite prin actiuni si ajung pana la necesitatea schimbarii legii referitoare la listarea pe Bursa, astfel incat Fondul sa poata functiona.
Pentru ca Fondul sa devina functional, Varujan Vosganian vrea ca listarea la Bursa a acestuia sa nu fie conditionata de listarea tuturor actiunilor din portofoliu, dupa cum prevede legea. In plus, senatorul liberal atrage atentia asupra necesitatii urgentarii procedurilor de evaluare a proprietatilor.

"Avem o problema care nu e a Fondului, tine de eficienta si promptitudinea cu care autoritatile locale analizeaza solicitarile de despagubire si de capacitatea de evaluare a cuantumului final al despagubirilor", a declarat, ieri, Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de Buget - Finante din Senat, la intalnirea pe care a avut-o cu reprezentanti ai Fondului si ai CNVM.

Primarii tergiverseaza evaluarile

Pentru moment, exista 800.000 de cereri de restituire, dintre care 150.000 - 180.000 de cereri nu pot fi solutionate decat prin acordarea de actiuni la Fondul Proprietatea. Insa, la Agentia Nationala de Restituire a Proprietatii s-au centralizat pana in prezent 20.000 de dosare si doar pentru 1.800 s-a incheiat procedura de evaluare.

Prin urmare, Guvernul va trebui sa aplice sanctiuni severe primarilor care tergiverseaza analizarea cererilor de despagubire si sa suplimenteze temporar, numarul de personal angajat pentru evaluarea cuantumului despagubirilor. "Asa cum am sesizat inca din luna martie a acestui an, pentru a face acest fond operational, in primul rand, se impun o serie de modificari legislative", a subliniat Vosganian.

CEDO vrea clarificari

Problema in acest punct este cea ridicata recent de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, care sustine ca noile prevederi privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, respectiv Legea 247/2005 (care instituie Fondul Proprietatea), nu rezolva problema despagubirilor fostilor proprietari ai caselor nationalizate.

Astfel, CEDO a reprosat statului roman adoptarea unor acte contradictorii, lipsite de claritate si coerenta. Totodata, CEDO a criticat maniera neunitara de interpretare si aplicare a legilor proprietatii, schimbarile imprevizibile in jurisprudenta nationala, divergenta solutiilor adoptate pe aceeasi problematica chiar la nivelul instantei supreme romane, absenta unui mecanism juridic care sa asigure unificarea acestor practici.

Autorizatia CNVM, in septembrie

Mai mult, pana la sfarsitul acestei luni, printr-o Ordonanata de Guvern se vor aduce modificari la art. 11 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ce se refera la restrangerea obligatiilor procedurale pentru initiere si listare, potrivit caruia toate societatile Fondului ar fi trebuit sa se listeze la Bursa pana in aprilie cu un pachet de min. 5% din actiuni, ceea ce, cu exceptia societatilor care sunt deja cotate, nu s-a intamplat. Prin urmare, in luna august, o comisie interministeriala ar trebui sa supravegheze actiunea de demarare a operatiunilor de listare pentru companiile cu capital majoritar de stat, urmand ca, in luna septembrie, Fondul sa primeasca autorizarea de catre CNVM.

FP, pe Bursa in 2007

Prin urmare, in urma unei licitatii internationale se va stabili administratorul Fondului, cel mai tarziu in toamna acestui an, au precizat reprezentanti ai Fondului. "Daca agenda discutata de noi astazi se va respecta, acest Fond poate deveni operational pana la sfarsitul acestui an. In afara acestor aspecte tehnice, Fondul Proprietatea are nevoie de sustinerea clasei politice, in special a Aliantei D.A (PNL-PD), a mai subliniat senatorul liberal.

Infiintarea acestui Fond are la baza trei principii sustinute de toti membrii actualei puteri, prin adoptarea Programului de Guvernare. Ma refer aici la principiul moral: compensarea celor deposedati abuziv, principiul constitutional referitor la garantarea proprietatii si principiul economic, cel al promovarii mecanismelor economiei de piata", a conchis Vosganian.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri