Premierul Victor Ponta a explicat cat de important este impactul reducerii CAS asupra economiei, intr-un interviu acordat Agerpres. De asemenea, premierul a mai vorbit printre mai multe teme politice si despre cresterile de pensii si salarii din 2015.

Agerpres: Domnule prim-ministru, la finalul saptamanii trecute, s-a incheiat vizita delegatiei comune FMI-Banca Mondiala-Comisia Europeana. Au fost negocieri dificile, dupa cum spunea ministrul Finantelor. Dvs ati anuntat ca principalul obiectiv al negocierilor — reducerea CAS — se va aplica de la 1 octombrie, printr-un proiect de lege. Cat de fezabila este aceasta masura si de ce era nevoie de ea de anul acesta, de ce ati insistat sa fie aplicata?

Victor Ponta: Haideti sa va raspund invers. Cu cat mai repede cu atat mai bine, pentru ca practic aceasta reducere a taxarii fortei de munca era principala solicitare din partea mediului de afaceri. Cred de altfel ca nu doar in programul Uniunii Social Liberale, cu care am candidat, cred ca si in programul opozitiei reducerea CAS cu 5 puncte procentuale este prezenta si rareori se intampla ca toate partidele politice sa aiba acelasi obiectiv economic.

Victor Ponta: Realitatea este ca ai doua efecte: in primul rand scoaterea de la gri sau chiar de la munca la negru a unor contracte de munca ce exista in realitate si angajatorii, tocmai ca sa nu plateasca contributii foarte mari, prefera sa plateasca la negru sau la o suma la salariul minim si restul in mod nedeclarat; in al doilea rand, foarte multe dintre companiile care au venit si la mine si la alti ministri in aceasta perioada vor sa isi faca un business plan pe termen mediu si lung la care spun da, e foarte bine cota unica 16%, da, e foarte bine ce ati facut cu preturile la energie, ajutati-ne si pe partea cu reducerea taxarii muncii si atunci cu siguranta business-planurile pentru viitor includ locuri de munca.

Deci scopul principal: cat mai multe locuri de munca pentru ca celelalte date, si aici ma intorc la ce am discutat cu cei de la FMI si Comisia Europeana, avem crestere economica, avem deficite foarte mici, avem o inflatie foarte mica, suntem in grafic cu absolut toate angajamentele de politica fiscal-bugetara si principala provocare a Romaniei este sa creeze noi locuri de munca.

Eu am spus si cred ca oricine se va aseza in scaunul meu va spune acelasi lucru: pana cand nu reusim sa avem acelasi numar de angajati cu cel de pensionari nu putem sa spunem ca peste 10 ani sau peste 15 Romania poate sa se dezvolte. Ori reducerea CAS era tocmai in acest sens. Daca e sustenabila. Din acest motiv nu am pornit de la 1 iulie, pentru ca ar fi insemnat un impact bugetar de peste 2 miliarde pe care il puteam acoperi, dar nu era absolut sigur. De la 1 octombrie, categoric cei 850 de milioane lei impactul negativ pe buget ii avem deja din colectari superioare la buget si prin reducerea unor cheltuieli. De fapt bufferul e chiar mai mare de 850 de milioane lei, dar niciun Guvern si niciun om gospodar nu zice: bine, ok, cheltui toti banii o data, ci, practic, mai avem o rezerva pentru situatii neprevazute. Pentru anul 2014, de ce cei de la FMI si Comisia Europeana nu au declarat ca sunt impotriva, pentru ca le-am aratat ca avem bani pe 2014, nu schimbam nimic din tintele pe care le-am stabilit impreuna.

Realitatea este ca ai doua efecte: in primul rand scoaterea de la gri sau chiar de la munca la negru a unor contracte de munca ce exista in realitate si angajatorii, tocmai ca sa nu plateasca contributii foarte mari, prefera sa plateasca la negru sau la o suma la salariul minim si restul in mod nedeclarat; in al doilea rand, foarte multe dintre companiile care au venit si la mine si la alti ministri in aceasta perioada vor sa isi faca un business plan pe termen mediu si lung la care spun da, e foarte bine cota unica 16%, da, e foarte bine ce ati facut cu preturile la energie, ajutati-ne si pe partea cu reducerea taxarii muncii si atunci cu siguranta business-planurile pentru viitor includ locuri de munca. Deci scopul principal: cat mai multe locuri de munca pentru ca celelalte date, si aici ma intorc la ce am discutat cu cei de la FMI si Comisia Europeana, avem crestere economica, avem deficite foarte mici, avem o inflatie foarte mica, suntem in grafic cu absolut toate angajamentele de politica fiscal-bugetara si principala provocare a Romaniei este sa creeze noi locuri de munca.

Urmariti interviul complet in video-ul de mai jos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri