Institutiile europene de credit au tinte ambitioase pentru cota de piata, dar se confrunta cu intensificarea concurentei, crestere economica slaba si reglementari mai stricte, se arata intr-un raport realizat de analistii Nick Andreson si James Chappell. In opinia acestora, investitorii ar trebui sa vanda, intre altele, din actiunile Commerzbank, Credit Agricole, Credit Suisse Group, Banco Santander si UniCredit.

"Este improbabil ca planurile ambitioase referitoare la venituri si la rentabilitate sa fie indeplinite. Mai mult decat atat, urmarirea unor astfel de rate de crestere genereaza riscuri substantiale in bilanturile contabile ale bancilor", se arata in raport.

Bancile europene incearca sa isi majoreze veniturile, in timp ce Banca Centrala Europeana (BCE) mentine dobanzile la un nivel scazut record, cu impact asupra profiturilor rezultate din operatiunile de creditare si tranzactii cu obligatiuni. In acelasi timp, bancile si-au majorat capitalul, in conditiile in care BCE le evalueaza soliditatea financiara.

Citeste si:

In opinia analistilor Berenberg Bank, investitorii ar trebui sa cumpere actiuni ale HSBC Holdings, ING Groep, Nordea Bank, Swedbank si UBS, care au capacitatea sa profite pe termen lung prin adaptarea la mediul economic si administrarea costurilor si riscurilor. Anul trecut, Berenberg Bank estima ca bancile europene au un deficit de capital de 350-400 de miliarde de euro.

Berenberg Bank este o institutie financiara multinationala germana cu sediul la Hamburg, cu operatiuni de banca comerciala si de banca privata. Este cea mai veche banca comerciala din lume, a doua cea mai veche banca din lume, la nivel general, si cea mai veche banca din Germania, fondata la Hamburg in 1590.