CitiFinancial, departamentul care se ocupa de creditarea populatiei la Citibank Romania, intentioneaza sa continue programul de investitii inceput in 2005 prin dezvoltarea retei de unitati bancare.
"CitiFinancial isi va extinde reteaua de la 38 de unitati la 53, pana la finalul anului. in prezent, CitiFinancial are 16 agentii si 22 de centre de vanzari. De asemenea, evaluam oportunitatile privind dezvoltarea retelei de distributie dedicate serviciilor si produselor noastre de corporate si investment banking, prin deschiderea de noi locatii", a declarat pentru NewsIn, directorul pentru Romania al Citigroup, Shahmir Khaliq.

Citibank si-a continuat procesul de extindere si modernizare inceput in anii precedenti, in principal prin largirea sferei de servicii oferite si a segmentelor de clienti carora se adreseaza.

Activitatea CitiFinancial se desfasoara prin agentii de vanzare si prin propriile agentii. La sfarsitul anului trecut CitiFinancial avea zece agentii proprii, la care se adaugau alte doua puncte de lucru.

Profit cu 10% mai mic in 2005

Citibank Romania a avut un profit de 24,26 milioane lei (6,69 milioane euro) la sfarsitul anului trecut, in scadere cu peste 10% fata de 2004, ca urmare a faptului ca ritmul de crestere a cheltuieillor l-a depasit pe cel al veniturilor, potrivit informatiilor publicate, vineri, in Monitorul Oficial. Astfel, veniturile totale au crescut cu peste 36% pana la 1,95 miliarde lei, in vreme ce cheltuielile s-au majorat cu peste 38% pana la 1,92 miliarde lei.

"in cursul anului 2005, Citibank a depus toate eforturile necesare pentru a asigura conditiile optime din punct de vedere tehnic pentru derularea fara probleme a procesului de denominare prin care a trecut moneda nationala si a efectuat o mare parte din testele necesare migrarii la o versiune imbunatatita a sistemului informatic", au mai anuntat auditorii Citibank.

Rata rentabilitatii economice, calculata ca raport intre profitul net si total activ mediu, a fost de 0,99% anul trecut, in vreme ce rentabilitatea capitalului propriu (raport intre profitul net si media capitalului propriu) a fost de 9,68%. Rata profitului, reprezentand profitul net obtinut de Citibank raportat la veniturile totale, a fost de 12,13% in 2005.

"in vederea mentinerii unui nivel ridicat al solvabilitatii si lichiditatii, Citibank acorda o atentie deosebita respectarii cu strictete a procedurilor de acordare a creditelor, precum si monitorizarii riscurilor specifice activitatii bancare: riscul de credit, riscul de dobanda, riscul de lichiditate, riscul valutar", se arata in raportul de audit al Citibank Romania.

Active de 2,52 miliarde lei

Banca se situa, la finalul anului trecut, pe locul 12 in ierarhia bancilor din Romania alcatuita din perspectiva activelor. Cu active in valoare de 2,52 miliarde lei, Citibank controla 1,97% din piata bancara romaneasca. Din totalul activelor, creantele asupra clientelei au detinut cea mai mare pondere (30,37%), fiind urmate de efectele publice si alte titluri acceptate pentru refinantare la banci centrale (28,60%) si de casa si disponibilitatile la banci centrale (26,98%).

Datoriile privind clientela detin o pondere de 75,41% din totalul surselor atrase, iar capitalurile proprii reprezinta 10,39% din totalul pasivului bilantier. Citibank Romania este detinuta in proportie de 99,6% de Citibank Overseas, restul fiind in proprietatea unor corporatii de investitii, in conditiile in care capitalul social al bancii romanesti a ajuns la 70,48 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri