Creditele garantate acordate de BCR persoanelor fizice au crescut in primele patru luni cu 280% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca efect al trecerii la creditarea doar in lei la finele anului 2012, decizie care a generat o crestere a cotei de piata pe acest segment de la 5% la 20%.

"Decizia de trecere la creditarea in lei a contribuit la cresterea cotei de piata pe segmentul de creditare in lei cu garantii de la 5% in decembrie 2012 la 20% in aprilie anul acesta", a declarat sambata, la Conferintele BCR, Dana Demetrian, director executiv Managementul Segementelor Retail din cadrul institutiei de credit. Ea a aratat ca din luna martie banca inregistreaza o crestere si pe sold, nu doar pe volume noi.
Valoarea medie a unui credit imobiliar se situeaza la 25.000-30.000 euro echivalent in lei, luand in considerare faptul ca exista imprumuturi si in localitati mai mici, cu preturi mult mai scazute decat in orasele mari, potrivit Mediafax.

Totodata, vanzarea creditelor de consum a crescut cu 70% in primele patru luni, martie si aprilie reprezentand cele mai bune luni din ultimii trei ani, in special pe fondul unui trend pozitiv al pietei si al eficientei in vanzari, sporita in urma procesului de reorganizare al bancii inceput anul trecut. Astfel, productia medie de credite raportata la un salariat dintr-o agentie a crescut trimestrial anul trecut in medie cu 37%, iar eficienta in vanzari din ultimul trimestru 2013 s-a apreciat in volum cu 70% comparativ cu perioada similara din 2012.

Banca a optimizat peste 250 de agentii, din cele 562 existente, numarul total fiind cu circa 50 de unitati mai redus fata de anul trecut, inchiderea de unitati realizandu-se in urma unei analize a traficului din zonele unde erau localizate, nu neaparat pentru taierea de costuri, potrivit directorului. "Mai mult, am pornit deja un program de deschidere de unitati noi in zonele de trafic, unde clientii o cer si vom dezvolta in acelasi timp si canalele alternative, cu accent pe internet banking. Am deschis o agentie in Bucuresti, in Floreasca Business Mall, avem o unitate pe care o vom deschide in centrul Sibiului, mai urmeaza una la Constanta. Avem cel putin cate 10-11 agentii planificate pe an, dar nu este cert ca se vor deschide, mergem pas cu pas", a spus Demetrian.

BCR, membra a grupului austriac Erste Bank, este cea mai mare banca din Romania in functie de active, cu peste 15 miliarde euro administrate. Banca are 2,7 milioane clienti, cu o pondere de circa 30% din totalul populatiei bancarizate, de aproximativ 10 milioane persoane.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri