Google a decis sa elimine din rezultatele cautarilor un articol al unui jurnalist al BBC vechi de sapte ani referitor la fostul director general al Merrill Lynch Stan O’Neal, decizie care a atras acuzatii de cenzura din partea unor politicieni britanici si oficiali ai Uniunii Europene, scrie Mediafax.

Decizia Google vine ca reactie a unei reglementari europene privind dreptul persoanelor de a cere eliminarea unor articole din rezultatele generate de motorul de cautare in Europa, relateaza Financial Times. Postarea pe blog a lui Robert Peston, in prezent editor economic la BBC, numita "Merrill’s mess", descrie cum Stan O’Neal a plecat de la Merrill Lynch dupa ce a inregistrat pierderi uriase din cauza investitiilor riscante.

Preston a afirmat miercuri, intr-o postare pe blog, ca Google a eliminat practic articolul din arhiva publica, avand in vedere ca Google este sursa de informare pe Internet a majoritatii oamenilor. Anterior, jurnalistul a fost anuntat de Google ca articolul nu va mai aparea in unele rezultate ale cautarilor.

In luna mai, Curtea Europeana de Justitie, cea mai inalta instanta din UE, a decis ca persoanele au dreptul sa solicite eliminarea din rezultatele cautarilor a informatiilor care contin date personale nepotrivite, irelevante sau care nu mai sunt relevante, chiar daca acestea au fost publicate legal.

Google, care s-a opus deciziei instantei, a raspuns prin introducerea unui formular online care ofera utilizatorilor site-urilor sale europene o cale legala prin care sa ceara eliminarea unor rezultate din cautari.

In primele patru zile de la introducerea formularului, Google a primit peste 41.000 de solicitari. Doi oficiali ai Uniunii Europene au declarat ca eliminarea articolului BBC este o interpretare gresita a deciziei Curtii Europene.

"Decizia Curtii si Comisia Europeana au aratat foarte clar ca dreptul eliminarii unor rezultate din serviciul de cautare nu trebuie aplicat lucrarilor jurnalistice", a spus unul dintre oficialii UE.

La inceputul acestui an, Viviane Reding, care a demisionat in aceasta saptamana din functia de comisar pentru Justitie pentru a deveni membru al Parlamentului European, a spus ca tribunalul a aratat clar ca productiile jurnalistice nu trebuie atinse, ci protejate.

Decizia Curtii Europene este ceva mai complicata. Astfel, dreptul la viata privata poate fi incalcat daca acest fapt este justificat de interesul public. Dar, in unele cazuri, interesul public este valabil doar in cazul unui site de stiri, nu pentru toate rezultatele generate de motorul de cautare Google.

Juristii spun ca decizia Google de eliminare a articolului lui Peston scoate in evidenta complexitatea interpretarii noii legi europene si dificultatea de aplicare pentru Google, care trebuie sa actioneze de facto ca o autoritate de reglementare a libertatii de expresie.
"Unele cazuri sunt clare, dar majoritatea vor fi intr-o zona gri, ca acesta", a spus said Eduardo Ustaran, partener la firma de avocatura Hogan Lovells in Londra.

Un parlamentar conservator britanic, Dominic Raab, a spus ca decizia draconica a Curtii Europene risca sa transforme motoarele de cautare pe Internet din mijloc de emancipare a milioane de oameni, in secolul 21, in cenzori arbitrari si un refugiu al ticalosilor si escrocilor care vor sa isi stearga trecutul dubios.

Peston a recunoscut ca ar putea fi o victima a problemelor intampinate de Google, care incepe sa aplice regula UE. El a adaugat insa ca eliminarea articolului din rezultatele cautarilor Google confirma temerile ca regula va fi folosita in mod abuziv pentru a reduce libertatea de expresie si a sufoca jurnalismul legitim, care serveste interesul public. BBC are dreptul sa conteste decizia Google si sa ceara punctul de vedere al autoritatii de reglementare din Marea Britanie pentru protectia datelor, care poate sa anuleze masura companiei.

Nu este clar cine a cerut eliminarea articolului lui Peston. O’Neal a fost singurul mentionat in articol, dar Peston a aratat ca solicitarea putea veni din partea oricarui cititor care a comentat articolul original sau a oricarei persoane mentionate in acele comentarii.

Google nu intentioneaza sa elimine rezultate din versiunea americana a motorului de cautare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri