Hotararea de inlocuire AVAS cu Fondul Proprietatea a fost aprobata de actionarii WTC, avand in vedere transferul de actiuni intervenit intre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si Fondul Proprietatea in baza Legii 247/2005 si a hotararii de Guvern privind infiintarea fondului, transmite Mediafax.

Dintre actionarii societatii WTC fac parte Fondul Proprietatea cu 19,9% din titluri, Bouygues Batiment International cu 21,5%, Debarth - 20,2%, Financiara SA cu 7,9%, Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti detine 6,2%, Astra - 5,7%, Municipiul Bucuresti cu 5,1% din capital, TC Carpati cu 3,4%, Tarom 2,6%, SIF Muntenia 2,6%, Pullman International Hotels 2,5%, Uniunea Nationala a Cooperativelor de Consum si Credit Centrocoop 1,7%, Uniunea Cooperativelor de Consum si Credit Federalcoop cu 0,05% si Exfor SA care detine 0,2% din capitalul societatii.

WTC Bucuresti are un capital in valoare de 78,7 milioane lei, si o cifra de afaceri raportata anul trecut de 54,3 milioane lei in scadere cu circa 15% comparativ cu 2004. Pierderile raportate de societate au ajuns la aproximativ opt milioane de lei. In plus, societatea avea la sfarsitul anului 2005 o datorie de peste 60 milioane euro catre AVAS.