"Filialele din Romania si Bulgaria ale grupului britanic International Personal Finance (IPF), care opereaza sub brandul Provident, au acordat imprumuturi in valoare de 68,4 milioane de euro in prima jumatate a acestui an, in crestere cu 26% comparativ cu aceeasi perioada din 2013. In toamna anului 2013, IPF a lansat operatiunile pe piata din Bulgaria folosind infrastructura si resursele de management din Romania si, de atunci, rezultatele celor doua tari sunt raportate cumulat", se arata intr-un comunicat, citat de Mediafax.

Veniturile celor doua companii au crescut cu 23% comparativ cu primul semestru al anului trecut, pana la 45,3 milioane de euro. Profitul operational brut al Provident Financial Romania, conform standardelor internationale de raportare financiara IFRS, a fost de 2,1 milioane de euro.

In cei opt ani de prezenta pe piata locala, compania a investit in Romania peste 230 de milioane de euro si a contribuit la bugetul de stat cu taxe in valoare de peste 30 de milioane de euro. Grupul are acum peste 312.000 de clienti activi in cele doua tari, cu 16% peste nivelul raportat in primul semestru din 2013. Aproximativ 5.000 dintre acestia sunt in Bulgaria, unde IPF are deja peste 300 de angajati si agenti independenti si 8 puncte de lucru in cele mai importante orase din tara. Investitiile in extinderea operatiunilor in Bulgaria in primele sase luni ale acestui an s-au ridicat la 3,3 mil. euro.

Citeste si:

"Investitiile realizate in extinderea operatiunilor in zone noi, atat in Romania, cat si in Bulgaria, precum si diversificarea portofoliului de produse si servicii au generat cresteri importante ale tuturor indicatorilor de performanta si ne asteptam la rezultate solide si in semestrul al doilea. In acelasi timp, sunt incantat sa vad ca tot mai multi angajati romani fac pasul catre o cariera internationala: dupa contributia la succesul lansarii operatiunilor pe piata din Bulgaria, cel putin trei romani vor face parte din echipa care va pune bazele operatiunilor in Spania, cea mai recenta tara unde IPF se extinde si unde ne asteptam sa emitem primele imprumuturi la inceputul lui 2015", a declarat directorul general al grupului IPF, Gerard Ryan.

IPF are acum peste 2,6 milioane de clienti in sapte tari din Europa Centrala si de Est, precum si in Mexic. Grupul a anuntat pentru primul semestru din 2014 venituri de 394,1 de milioane de lire sterline, in crestere cu 16,7% comparativ cu perioada similara din 2013 si a acordat imprumuturi in valoare totala de 513 milioane de lire sterline.

IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune si una dintre cele mai puternice 250 de companii internationale listate la Bursa din Londra. Provident Financial Romania este o institutie financiara nebancara inregistrata in Registrul General al Bancii Nationale a Romaniei.
Compania Provident are peste 850 de angajati in Romania si colaboreaza cu peste 4.200 de agenti independenti 80 de orase din intreaga tara.