Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) a transmis catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) un set de 12 propuneri de modificare a normei privind procedura de solutionare a petitiilor referitoare la activitatea asiguratorilor si intermediarilor in asigurari. Dintre acestea, una vizeaza amendarea cu zeci de mii de euro a companiilor de asigurari in functie de numarul de reclamatii intemeiate.

Propuneri ASSAI

"ASF a supus dezbaterii un proiect de norma privind procedura de solutionare a petitiilor in cazul daunelor auto, dar care in forma actuala este incomplet, fara substanta si nu este corelat cu cu situatia actuala a pietei de asigurari si cu asteptarile asiguratilor romani", a declarat Cristian Muntean, presedintele ASSAI, intr-un comunicat de presa.

Cele 12 prevederi consemnate de ASSAI in documentul remis catre ASF sunt:

  1. Rubrica de "Reclamatii petenti" va avea caracter permanent pe prima pagina a site-ului societatii de asigurari;
  2. Informarea clientilor in momentul achizitiei unei polite de asigurari RCA sau/si CASCO cu privire la numarul de reclamatii inregistrate de catre societatea de asigurari;
  3. Modificarea continutului rezolutiei transmise de catre ASF catre petenti;
  4. Asumarea raspunderii de catre ASF pentru raspunsurile transmise catre petenti;
  5. Criterii clare si transparente de sanctionare a societatilor de asigurari in functie de numarul de reclamatii intemeiate;
  6. Sanctiuni clar specificate in cazul incalcarii prevederilor din propunerea de norma;
  7. Asumarea raspunderii de catre ASF pentru politele de asigurare facultativa;
  8. Protejarea persoanelor juridice abuzate de catre Asiguratori;
  9. Termenele de raspuns din partea ASF catre petenti sa nu depaseasca 30 de zile si sa nu poata fi prelungit;
  10. Numarul de reclamatii inregistrate la ASF sa fie contorizate si afisate pe site-ul institutiei in permanenta, pentru fiecare asigurator in parte;
  11. Aplicatia on-line de petitii sa permita atasarea de documente;
  12. Doar anumite campuri sa fie obligatorii de completat in momentul formularii unei reclamatii online.

In ceea ce priveste propunerea cu numarul 5 din documentul ASSAI, service-urile auto sustin stabilirea unor criterii clare de sanctionare a societatilor de asigurari care inregistreaza un numar ridicat de petitii intemeiate, astfel:


Sanctiuni asiguratori vs. numar reclamatii intemeiate
Nr. Crt. Nr. reclamatii intemeiate/luna Descrierea sanctiunii
1 20 - 50 Avertisment
2 51 - 150 Amenda in valoare de 20.000 euro
3 151 - 300 Amenda in valoare de 40.000 euro
4 301 - 500 Amenda in valoare de 70.000 euro
5 > 500 Retragerea licentei pentru 30 zile

"In prezent, nu exista o clasificare clara a sanctiunilor aplicata societatilor de asigurari care sa fie direct proportionala cu gravitatea faptelor, continuarea abaterilor identificate, prevederile legale de incadrare a faptelor sanctionabile fiind unul extrem de general, situatie care permite institutiei sa aplice sanctiuni intr-un mod obscur - subiectiv, fara aplicarea unor criterii obiective si transparente.", se arata in Nota de fundamentare ASSAI. Potrivit ASSAI, la inceputul lunii august, numarul reclamatiilor online in domeniul asigurarilor a depasit 85.000.

Repetarea a trei luni consecutive a abaterilor identificate sa atraga dupa sine o sanctiune suplimentara aferenta unei categorii superioare de sanctiuni, considerand ca societatea nu a luat masuri de corectare a acestor fapte. Exemplu: la o sanctionare timp de trei luni in clasa 1, in care societatea a primit 3 avertismente, aceasta sa primeasca si o sanctiune suplimentara aferenta clasei a 2-a, respectiv, amenda de 20.000 euro.

La o abatere consecutiva timp de 3 luni a clasei 5, societatii de asigurari sa i se anuleze licenta pentru clasa RCA sau CASCO (dupa caz ) timp de un an. "Actuala propunere a ASF de modificare a normei privind soluionarea reclamatiilor continua sa protejeze mai curand firmele de asigurari si nu asiguratii romani", apreciaza presedintele ASSAI, Cristian Muntean.

Sursa foto: Shutterstock / Two Drivers Arguing After Traffic Collision

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri