Termenul de depunere a cererilor a expirat marti, 19 august. La finele lunii mai, potrivit ultimelor date comunicate de ASF, institutia avea 597 de salariati, dintre care 161 de persoane ocupau functii de conducere (sefi departament, directori, directori adjuncti, sefi serviciu). Consiliul ASF a hotarat, la 30 iulie, aplicarea unui plan voluntar de disponibilizari. Decizia a avut la baza concluziile "Raportului privind analiza structurii organizationale a Autoritatii ASF", intocmit de PricewaterhouseCoopers Audit, precum si analizele interne ale institutiei, conform Mediafax.

Potrivit prevederilor acestui plan, incetarea contractelor individuale de munca (CIM) va avea loc efectiv incepand cu ultima zi lucratoare a lunii august, conform unui calendar stabilit de autoritate, dar nu mai tarziu de 30 septembrie. Prevederile planului de incetare voluntara a raporturilor de munca sunt mentionate si in Contractul colectiv de munca al salariatilor ASF pentru perioada 2014 - 2015.

Salariatii ASF ale caror contracte individuale de munca urmeaza sa inceteze pana la 31 decembrie 2014 nu au putut depune cereri de incetare a CIM si, implicit, nu vor beneficia de compensatii. Prima transa va reprezenta echivalentul a sase salarii brute lunare si va fi achitata la data incetarii CIM, respectiv ultima zi lucratoare a acestei luni, 29 august, iar restul in termen de 45 de zile calendaristice de la incetarea contractului.

Citeste si:

In cazul in care angajatii ASF care au primit compensatii vor fi reangajati in cadrul institutiei sau intr-o entitate succesoare, acestia vor fi obligati sa ramburseze integral compensatia primita. ASF a anuntat, la inceputul lunii iunie, ca numarul functiilor de conducere din cadrul institutiei va fi redus cu 35%, de la 161 la 104, dupa introducerea noii organigrame a institutiei, proces care nu va afecta numarul total de posturi sau de angajati.

ASF si-a inceput activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atributiilor si prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).